Vacanțe Romane – foileton – „La Prezzemolina”

Luca, după teribila petrecere de aniversare, sărise treizeci pe muchie și, proaspăt părăsit de acea pe  care credea că îi va putea deveni soție, fugi la Roma să viziteze ce? Fugea, de fapt, de umbra lui dureroasă, de urletul mut al orgoliului rănit.

Se cază undeva în centru. Prinsese deja obiceiuri de rătăcit, simulând aerul acela nepăsător al unuia care este turist de vocație.

Astăzi dimineață, odată cu super-Luna plină, despre care se spune că îți aduce față în față marea iubire, pe naiba… coborî pe jos pe Via Cavour, cu gândul să viziteze Colosseo.

Ochelari de soare, aparat foto, puloverul pe spate și cu mânecile legate în jurul gâtului, o hartă nouă și un surâs abţibild insinuat în colțul gurii: ăsta era Luca sau mai bine zis ceea ce mai rămăsese din tânărul acela odinioară prea sigur de sine.

Nici nu realiză când ajunsese la Via dei Fori Imperiali, unde urma să facă la stânga și să ajungă la faimosul Colosseo, cum nici nu realiză cine, ce ironie a sorții a mânat-o pe ex-a lui să fie chiar în acel moment, chiar în drumul lui, chiar de braț cu …noul ei prieten. Da, era ea, cea care abia îl părăsise. Fugi înapoi spre Via Cavour și coti imediat la dreapta pe lângă o pompă de benzină, intră pe o străduță șerpuind. Nimeri pe partea stângă o ușă deschisă și se năpusti înăuntru. Nici nu citi firma de deasupra intrării: LA PREZZEMOLINA.

Mirosea bine înăuntru, câteva măsuțe curate, un grup de tineri la una dintre ele iar din spatele tejghelei pizza cât cuprinde, ornată, ceva mai deasupra, cu surâsul unei domnișoare: cu ce vă servim?

Încă buimac, arătă cu mâna spre o pizza cu …de toate, nu-i păsa ce, comandă și o apă după care se opri… își dădu seama că a făcut o prostie să fugă, doar nu furase nimic, nu avea de ce să se ascundă.

Primi comanda și se așeză la masă, mai spre geam. Șuvițele de păr îi fu scăldate în aurul Soarelui care năvălea prin fereastră, îndrăzni să arunce ochii spre stradă: trecători anonimi.

Își pierdu ochii pe un punct imaginar când intră în pizzerie o himeră,  o fată, o femeie, iar el și punctul deveniseră ființă. Punctul intersecta acum ochii fetei abia intrate pe care deși o privea, nu o vedea.

Fata, observându-i uluita concentrare pe punct anume, și pentru că acel punct era lipit acum pe trupul ei, se simți iritată, ba nu, pătrunsă de o sabie laser, de un fior neștiut, se răsuci brusc, vrând parcă se smulgă din punctul fix al Nebunului, cum îl numise ea în gând.

Dar, fata, cum se răsucise, atinsese un scaun răsturnându-l și care, în cădere, nimeri pe piciorul lui. Și așa începu …trezirea! (partea a doua, mâine)

Facebook Comments