Abuzuri asupra a trei copii – arestat un educator al parohiei, cu vârsta de  67 de ani

Milano, abuzuri asupra a trei copii chinezi: arestat un educator al parohiei, cu vârsta de  67 de ani.

Un pensionar, voluntar în zona nordică a orașului Milano, este acuzat de abuzarea copiilor cu vârste de 10, 11 și 12 ani, care i-au fost încredințați de către cele trei familii aflate în dificultate. Hărțuirea, care a avut loc în casa sa, a fost documentată prin micro-camere de filmat.

Pensionarul de 67 de ani a fost arestat de către Poliție. Ordinul de custodie în închisoare a fost emis de către GIP Guido Salvini, în urma investigațiilor procurorului adjunct Letizia Mannela și PM Michela Bordieri.

Trei familii i-au încredințat copiii săi – în conformitate cu ceea ce a fost reconstruit la investigații, omul, un pensionar care frecventa o parohie în suburbiile nordice din Milano, unde făcea un fel de activitate de educator „din pasiune”. Se ocupa în principal de copiii din comunitatea chineză. În ultima perioadă, cele trei familii aflate în dificultate, i-au încredințat copiilor lor să-i ducă și să-i aducă de la școală.

În decembrie, a fost sesizat un comportament anormal al bătrânului și după unele reuniuni de cartier, au început să-l monitorizeze și au fost inițiate primele investigații. Anchetatorii, de fapt, printr-un filaj, au observat că unii copii ieșeau dimineața din casa lui, după ce și-au petrecut noaptea acolo. De asemenea, un profesor ar fi raportat o poveste halucinantă aflată de la unul dintre copii.

Astfel, s-a decis să se instaleze micro-camere în casa sa, care a permis să documenteze hărțuirea și abuzul. Anchetatorii fac, de asemenea, investigații pentru a verifica dacă omul, care ar justifica comportamentul său ca fiind doar „afecțiune” pentru copii, dacă în trecut a mai abuzat și alți minori.

Pensionarul a fost interogat de către GIP. Între timp, cei mici au fost duși într-o structură de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.