Bumerangul taxelor impuse de Trump – puncte de vedere

Războiul taxelor între SUA și China va schimba multe, nu doar relațiile dintre marile companii.

Este momentul potrivit să apară pe piață un puternic concurent al Google creat probabil de China sau de oricare alt stat. Monopolul Google și al altor mari companii americane dăunează multor țări prin faptul că avantajează SUA în ceea ce privește accesul la informații și nu doar atât.

Potrivit americanilor, doar ei au voie să …aibă acces la informații… prin platformele consacrate, chinezii NU.

SUA critică orice alte companii străine care străpung pe piața informaticii și a telecomunicațiilor doar fiindcă pretind acest monopol exact precum în cazul armelor nucleare.

SUA au voie să dețină cel mai important arsenal nuclear, pe când alte state sunt criticate și chiar atacate dacă năzuiesc să se înarmeze. Acest tupeu și această îngâmfare de jandarm planetar auto-impus vor avea consecințe, deja se văd incipienta lor ivire…

Dacă China își va crea propriile platforme concurente, Google și SUA vor pierde supremația și cacialmaua taxelor va avea rol de bumerang. Deja în bursă Google scade…

Libera concurență și sistemul antitrust sunt impuse doar țărilor mici, cele mari, corporațiile, majoritatea aparținând SUA, au voie de la sine putere să creeze monopoluri, sfidând o lume întreagă.

Principiile de piață în economia mondială sunt adesea încălcate în funcție de interesele celor mai mari corporații. Statele ușor de corupt se aliază și susțin corporațiile SUA. Corect ar fi ca aceste principii să prevaleze și să se ia în calcul mereu consecințele pe termen lung.

În lumina unei noi viziuni sociale care ia avânt în lume, cea a respectului pentru planetă și pentru viață, și economia mondială va avea substanțiale transformări și …cine nu este pregătit va pieri de la sine.

Niciun stat, indiferent care ar fi acesta: SUA, Rusia, China, etc, nu ar trebuie încurajat să dețină monopoluri, nicio corporație. Recent, sunt voci care afirmă că și Facebook ar trebui divizat în mai multe companii și, tot astfel, multe alte nume din piața mondială.


DIN SURSE: Compania americană Google a anunţat că pune capăt unor colaborări cu Huawei ce presupun transferuri de hardware, software şi servicii, cu excepţia celor open source (cu licenţă deschisă).

Compania chineză trece pe “lista neagră” după ce preşedintele Trump a cerut în mai multe rânduri măsuri împotriva ei.

Următoarele modele Huawei nu vor mai avea acces la unele aplicații pentru Android.

Cei care deţin produse Huawei vor putea folosi şi descărca în continuare aplicaţiile din Google apps, spune compania americană.

Însă suspendarea colaborării dintre cele două companii va afecta în special produsele Huawei comercializate în afara Chinei, având în vedere că Huawei nu va mai avea acces la următoarele update-uri ale sistemului de operare Android, iar următoarele modele de telefoane ale brandului chinez care vor rula Android vor pierde accesul la servicii populare ale Google, precum magazinul Google Play, sau aplicațiile Gmail și YouTube.

„Huawei va putea utiliza versiunea publică Android și nu va putea accesa aplicațiile și serviciile cu licenţă Google”


Atunci când SUA au invadat lumea cu produselor lor și au pretins înlesniri pentru taxe, era cușer, acum, când se dezvoltă economic o altă țară, SUA tună și fulgeră!… Reafirmă sloganuri incorecte politic, dar care vor avea și acestea efecte de bumerang, fiindcă vor duce la auto-izolarea economică a SUA, închiderea piețelor pentru produsele americane, un fel de blocadă, adică fix ceea ce SUA impun altor state! Cauză și efecte!…

În jocurile pieței dacă intri cu aroganță, mai devreme sau mai târziu, aroganța se întoarce împotriva ta.

Nu apăr compania chineză actualmente afectată, (nu dețin acțiuni sau interese în China!), nici nu sunt anti-american sau, cum ar putea crede unii, înrolat la ruși, apăr un principiu de bază: descurajarea oricărui monopol!…

Iar jocul periculos al SUA privind taxele va atrage, așa cum afirmam mai sus, căderea imperiului american! Deci nu vorbim aici doar de Huawai și de Google, companii care ar putea mâine foarte ușor să …facă pace…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.