Bunicii, o sursă inegalabilă de iubire, căldură, blândeţe

După părinţi, bunicii sunt cele mai prezente şi marcante figuri în viaţa copilului. Se spune că dragostea de bunic este chiar mai intensă decât cea de părinte. Oare este posibil aşa ceva?

După venirea pe lume a micuţului meu, am dorit să îmi satisfac această curiozitate, aşa că am observat şi analizat comportamentul fiecărui bunic în parte. Ei bine, fiecare a avut modul sau de exprimare, modul sau de a-şi exterioriza sentimentele, modul sau de a se ataşa de cel mic.

Concluzia finală a fost că este o dragoste la fel de pură şi necondiţionată, însă în cazul bunicilor intervine un alt factor şi anume faptul că nu mai sunt direct responsabili de creşterea şi educaţia celui mic. Orice ar fi, ei ştiu că părinţii sunt acolo, lângă cel mic şi că părinţii sunt cei răspunzători de tot ce se întâmplă cu acesta.
Părinţii, oricât de permisivi şi de libertini ar fi, tot vor stabili anumte reguli în ceea ce priveşte comportamentul general, alimentaţia, programul de somn, igiena, activităţile zilnice etc. Ei bine pentru bunici a venit momentul să uite de toate acestea şi să se bucure numai de partea frumoasă a copilăriei celor mici.

Bunicii neavând responsabilitatea creşterii şi educării copiilor, nu se vor gândi la repercursiuni şi vor încerca să satisfacă toate micile plăceri şi mofturi ale nepoţilor. De cele mai multe ori, bunicii nu se gândesc că dacă ei nu vor impune anumite “limite” şi “reguli”, copiilor le va fi foarte greu să se reacomodeze cu regulile impuse de părinţi.

Iar părinţilor, cu atât mai greu le va fi să îi convingă pe copii să revină la bunele lor obiceiuri. Spre exemplu dacă bunicii le vor oferi nepoţilor numai dulciuri şi alte alimente, în mod normal mâncate cu măsură şi numai în mod ocazional, aceştia greu vor accepta ca acasă să revină la farfuria de legume, iar dacă sunt micuţi nici nu vor înţelege de ce părinţii le refuză ceea ce bunicii le oferă atât de uşor.
Iar acest lucru crează un sentiment de frustrare pentru cei mici. Sau dacă bunici nu respectă programul de somn al copiilor şi depăşesc cu mult orele de culcare sau chiar sar peste somnul de prânz, reintrarea în progarmul normal va fi foarte greoaie.

Răsfăţul copilului nu are legătură cu a-i arată copilului prea multă afecţiune, ci cu lipsa de consecvenţă în reacţiile comportamentale ale adulţilor faţă de acelaşi comportament “problematic” al copilului.

În cele mai multe cazuri, bunicii petrec mult mai puţin timp cu nepoţii, aşadar ar fi nepotrivit să nu îi lăsăm să se bucure de cel mic şi cei mici de dragostea bunicilor.

Sau să facem o adevărată dramă din lucruri mărunte, din greşeli infime pe care le pot face bunicii. Bunicii reprezintă cel mai adesea o sursă inegalabilă de iubire, căldură, blândeţe, ataşament şi acceptare necondiţionată de care orice copil ar merita să aibă parte.
De aceea părinţii trebuie să facă şi ei anumite compromisuri şi să le ofere posibilitatea bunicilor să se bucure liber de cei mici, uitând de regulile prea stricte pe care ei înşişi le impun. Ceea ce trebuie să aibă în vedere bunicii este să se respecte măsurile de siguranţă şi securitate pentru cel mic şi ceea ce îi asigură o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, fără devieri prea mari de la metodele de educare adoptate de părinţi.
Nu trebuie exagerat însă, atunci când bunicii i-au oferit puţin mai multe dulciuri decât mănâncă el de obicei într-o singură zi nu s-a respectat programul de somn, ori s-a uitat puţin mai mult la televizor într-o seară.

Totuşi, dacă timpul petrecut cu bunicii este unul considerabil, sau revenirea după o vizită la bunici este foarte greoaie, poate că nu ar strica o discuţie deschisă cu aceştia, pentru a le explica situaţia şi ce urmări poate avea un comportament mult prea permisiv.

Se poate aduce în discuţie rezultatul ultimei vizite la dentist care a descoperit o nouă cariuţă din cauza excesului de dulciuri sau tulburările de comportament şi rezultatele negative datorate lipsei de odihnă a copilului care nu se poate readapta la programul său de odihnă necesar activităţilor de la grădiniţă sau de la şcoală.

Sau dacă bunicii în loc să îl antreneze în jocuri distractive şi mişcare în aer liber, îl lasă pe cel mic să petreacă tot timpul în casă în faţa televizorului şi a calculatorului, este necesară o discuţie în care să li se explice bunicilor efectele negative ale acestora asupra dezvoltării copilului şi dependenţei pe care televizorul şi calculatorul o dau.

Important este că aceste lucruri să nu se repete, bunicii să înţeleagă importanţa limitelor impuse de părinţi, să paticipe la asigurarea unor condiţii adecvate de creştere a celor mici.

Iar cel mai important este să nu intervină atunci când unul dintre părinţi poartă o discuţie în contradictoriu cu cel mic sau să îi critice pe părinţi pentru modul în care aceştia îşi educă şi îşi cresc copilul, utilizând repetat remarci de genul: “noi nu am procedat aşa cu voi” sau “mai pune o hăinuţă pe el să nu răcească” ori “nu ţi se pare că cel mic e cam slăbuţ, nu cred că este alimentat cum trebuie”.

Totodată discuţiile în contradictoriu dintre bunici şi părinţi este necesar să nu fie purtate niciodată în faţă copiilor care vor specula aceste situaţii. Iar mai mult, un copil supus pe parcursul unei zile la două modele de educaţie diferite, trăieşte o confuzie neştiind care dintre informaţii sunt demne de luat în seamă.

Prin urmare oricât de diferite ar fi părerile în ceea ce priveşte metodele de creştere ale copiilor, bunicii şi părinţii trebuie să găsească o cale de înţelegere, un numitor comun, pentru a evita să îl afecteze pe cel mic cu disputele lor, iar prin comunicare, toleranţă şi flexibilitate să îi ofere celui mic cele mai bune soluţii pentru o dezvoltare armonioasă. Sursa:mamistietot.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.