Cele mai căutate cuvinte pe Google în 2018

Cuvintele „translare”, „meteo şi „traducere” au fost cele mai căutate de români pe Google, acestea fiind accesate de peste 12 milioane de ori în primele 10 luni din acest an, relevă o analiză de specialitate, care a scos la iveală că necesităţile de traducere sunt pe primul loc în relaţia cu motorul de căutare.

‘Cuvântul „translare” (pe primul loc) şi „traducere” (pe locul al treilea) sunt de departe cele mai căutate pe Google, fiind accesat de peste 7 milioane de ori. Pe poziţia secundă vine preocuparea despre vreme: cuvântul „meteo” a fost căutat de peste 4 milioane de ori pe Google în primele 10 luni ale anului 2018. Simbolic sau nu, urmează cuvântul „libertate”, care a depăşit borna de 1 milion de căutări’, conform rezultatelor analizei efectuate de agenţia SEOlium.

De asemenea, în Top 10 al celor mai căutate cuvinte în limba română se află „cancan” şi „horoscop”, micile plăceri nevinovate ale curiozităţii umane. Totodată, românii sunt interesaţi de ştiri din ziare, jocuri şi sport.

Conform analizei, cuvântul „translare” a fost căutat de 6,12 milioane de ori, „meteo” de 4,09 milioane, „traducere” de 1,83 milioane, „libertate” de un milion de ori, „cancan” , „horoscop” şi „ziar” au înregistrat 823.000 de căutări fiecare categorie. În top se mai află cuvintele „joc” şi „sport” cu 673.000 de căutări, „email”, „fortuna” şi „realitate” cu aproximativ 550.000 de căutari fiecare categorie , „elefant” şi „hotel” cu 368.000 de căutări fiecare. Pe ultimele locuri în top 20 se află cuvinte precum „auto”, „calculator”, „comisar” şi „muzică” cu circa 246.000 de căutări fiecare şi „loto” cu 201.000 de căutări.

‘Acestea sunt date publice şi oficiale furnizate gratuit de Google. Unul dintre scopurile studiului a fost să ne cunoaştem mai bine poporul prin prisma intereselor pe care le urmăresc’, spun autorii analizei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.