Copiii trebuie să facă sport

Copiii trebuie să facă sport – spun Cristina Vărzaru și Diana Ciucă, handbaliste de top

Cum învățăm copiii să facă sport, care este drumul către performanță, ce face diferența între mediocritate și top și care sunt sacrificiile pe care le face un sportiv pentru a ajunge în vârf?

Cristina Vărzaru, una dintre cele mai emblematice jucătoare de handbal și fost căpitan al lotului național feminin, în prezent Secretar General la Federaţia Română de Handbal, și pe Diana Ciucă, portarul echipei naționale de junioare, selecționată pentru prima oară în lotul extins de senioare pentru Campionatul European de Handbal din Franța ne povestesc:

Diana Ciucă: “Începe la vârsta la care incepi să faci sacrificii, pentru că îți dorești să fii cel mai bun, să câștigi. În momentul în care am mers la Centrul de Excelență la 14 ani am început să fac sacrificii. Lași părinții în spate, îți lași toată viața de până atunci în spate și începi un nou drum. Este o viață complet diferită. Nu regret, a fost decizia mea sa fac handbal, pentru că mi-am dorit foarte mult să fac handbal.”

În opinia Cristinei Vărzaru, părinții nu ar tebui să facă un scop din a avea copii performanți în sportul pe care îl fac, ci îi încurajează să îi ducă la un sport mai întâi ca să se joace, ca să vadă dacă le place, ca să-și facă prieteni, și abia apoi, dacă au aptitudini pentru sportul respectiv, să încerce să-i conducă spre performanță. Și, cel mai important, să nu neglijeze școala pentru sport.

“Eu am început să fac handbal în clasa a cincea, pentru că locuiam în Corabia și pentru că aceasta a fost singura posibilitate a părinților. Au vrut ca toți cei trei copii ai lor să facă sport și ne-au dat pe toți la handbal. Eu am fost singura care a continuat, am făcut performanță și am ajuns la 27 de ani de carieră. Sportul de performanță nu este ușor, am avut momente în care am picat, am avut perioade foarte aglomerate, dar uiți de toate aceste perioade când vezi rezultatele”, spune Cristina Vărzaru.

Fosta campionă își aduce aminte cum arăta o zi din viața de spotivă de performanță în clasa a 12-a, an terminal, cand trebuia să învețe și pentru bacalaureat: primul antrenament începea la 6.00 dimineața, la 10.00 mergea la școală, la 16.00 al doilea antrenament, după școală se odihnea, apoi învăța până la 11.00-12.00 noaptea, iar a doua zi de la 6.00 o lua de la capăt.

Ce învață un copil din sport?
“Unii părinți vor de la copiii lor să facă ceea ce ei nu au făcut, să ajungă la performanță la vârste foarte mici, pun presiune pe ei, iar acești copii nu mai au copilărie și uită să se joace. Uită că un copil trebuie, în primul rând, să facă mișcare, iar un sport – oricare ar fi el, învață copilul să se miște, de la vârste foarte mici. Apoi, trebuie să vadă dacă îi place sportul respectiv și, dacă are talent, vine și performanța. Școala este de asemenea, importantă, pentru că mai întâi trebuie să fii campion în viață și apoi campion în sport. La vârste mici, copiii trebuie să fie fericiți cu ceea ce fac, performanța începe la 13-14 ani, iar înalta performanță, după 18 ani”, spune Cristina Vărzaru.

“Sportul este de trei tipuri: de masă, de performanță și pentru persoane cu dizabilități. Întotdeauna, copiii trebuie să înceapă cu un sport de masă. Aici se face integrarea în societate, aici învață toleranța, respectul față de sine și pentru cei din jur, aici învață să lucreze în echipă. Dacă această bază este creată și are aptitudini pentru sportul respectiv, merge mai departe la un club de copii, de unde lucrurile pot merge și mai departe către performanță”, explică fosta handbalistă.

Cum ajunge un copil să facă sport de performanță?
Critina Vărzaru: “Din păcate, consider că nu avem nici suficienți antrenori, nici suficienți copii care vin să facă sport. Cele două ore de sport pe care le au în programă la școală nu le creează nevoie de mișcare. Handbalul poate fi început la 8 ani, în centre sportive pentru copii, dar ca pe un joc, fără a cunoaște regulile și fără tactici. Dacă sunt buni, la 13-14 ani sunt recrutați în Centrele de Excelență ale Federației, unde încep să se pregătească pentru performanță.”

Ce presupune drumul către performanță? “Viața lor se schimbă radical. În centre locuiesc, mănâncă, dorm, se antrenează, merg la școală, merg în cantonemente, iar antrenorul le devine părinte. Aici nu există întârzii, nu mănânci că nu vrei, nu te duci că nu ai chef. Aici se disciplinează, aici învață să se hranească pentru a putea face performanță, aici învață tot ce înseamnă handbal, aici învață ca să ia bacalaureatul și trec prin toate fazele maturizării, atât în sport, cât și în viața personală. Eu nu am fost pregătită la început pentru această viață și nu pot să spun că viața de sportiv e numai roz și că nu am avut și momente dificile.

În cantonemente este foarte greu, făceam antrenamente până cădeam late și nu mai puteam vorbi, nu ai cum să fii fericit în acele momente. Dar vin apoi competițiile pe care le câștigi și uiți de sacrificiile pe care le-ai făcut. Și în sport este ca într-o relație, cu perioade mai bune și perioade mai puțin bune, important este ca la final, când tragi linie, să fie mai multe cu plus”, își amintește Cristina Vărzaru.

“Aceasta este diferența dintre mediocritate și top”, conchide Diana Ciucă, portarul echipei naționale de junioare, care este abia la începutul unei cariere în care își dorește doar performanțe.