Drama brexit-ului fără sfârşit

Peste o săptămână este anunţat un shut-down al fabricilor Mini BMW Oxford-Swindon. Toată lumea a crezut iniţial că e vorba de câteva zile. În realitate fabricile vor fi închise pentru câteva săptămâni.

Acestă închidere a fabricilor îngrijorează pe toată lumea, pentru că nu s-a mai pomenit în istoria firmei ca uzinele cu au un standard ridicat de cibernetizare şi robotizare să fie închise atâta timp. Închiderea fabricilor ar costa la un preţ mediu al modelelor Mini care se cumpără ca pâinea caldă cel puţin 16 milioane de lire.

Cu banii ăştia s-ar putea deschide o bancă pe orice meridian. În România sunt bănci care se laudă c-au început afacerile cu 2 milioane de Euro. Oamenii au  început să vorbească între ei. Din partea managerilor de shift care vor să calmeze spiritele se discută despre retehnologizarea firmei, pentru că de la anul, se va produce primul Mini electric.

Simplii muncitori din fabrică de la întreţinerea roboţilor sunt puţin cam sceptici. Retehnologizarea firmei este gândită de cel puţin 10 ani, de fapt termenul de retehnologizare este puţin cam pretenţios. Reorientarea liniilor de asamblare spre o maşină electrică nu are de ce să ridice probleme.

Din contră, o maşină electrică simplifică liniile de ansamblare. Nu mai e nevoie de celebrele ţevi de eşapament care se produc greu şi se asamblează şi mai greu. Au fost cazul în care o întârziere a unui camion de câteva minute cu ţevi de eşapament a paralizat pur şi simplu sistemul de producţie pentru câteva zile.

În mod natural acest shut-down, a fost legat de Brexit. E ca şi cum firma BMW aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu situaţia politică din Uk. Dacă aşa stau lucrurile, drama Brexit-ului fără sfârşit se complică abrupt.

Relocarea acestor fabrici ar avea un efect de tsunami economic, nici nu ştiu cum să-i spun, nu vreau să par catastrofic, dar dacă aceste fabrici nu ar fi în zonă, regiunea Oxford-Swindon s-ar transforma în cel mai bun caz într-o păşune pentru oi, iar Oxford ar deveni exact ceea ce a fost şi ceea ce este – o comună cu o Universitate, plină de istorie e adevărat, dar o comună mai mare.

Este foarte greu de crezut că Universitatea şi turismul ar putea suporta cheltuielile oraşului. În Swindon situaţia este şi mai îngrijorătoare pentru că Honda deja a anunţat închiderea fabricii în maxim doi ani. Mulţi muncitori au început să se orienteze spre altfel de job-uri, pentru că au rate la bancă, dar înainte ca muncitorii să plece, unele dintre firme de mentenanţă au şi plecat deja. Honda nu a plecat încă, dar au dispărut unii furnizori de servicii.

De exemplu acum Film 4 nu mai este sponsorizat de Honda, este sponsorizat de Mazda.  Dispariţia acestor fabrici care fac afaceri de mai bine de o sută de ani în Uk, este greu de contabilizat, este ca şi cum ar dispărea un întreg lanţ trofic de care depind o grămadă de furnizori de la servicii de software, IT, contabilitate, mentenanţă, energie electrică, publicitate, catering, combustibili până la servicii de consultanţă juridică, nemaivorbind de bănci şi de agenţiile de muncă.

Mai ales în Oxford, BMW a externalizat toate serviciile în afară de cele de întreţinere a roboţilor. Până şi securitatea şi serviciile de intervenţie în caz de incendiu sunt trecute la furnizori. Asta face ca mai mult de 80% din forţa de muncă să fie furnizată de agenţii. În perioada acestui shut-down muncitorii de agenţie nu vor fi plătiţi.

Ca să supravieţuiască, ei vor trebui în acestă lună să caute de muncă în altă parte. Drama Brexit-ului se resimte altfel când nu ai nimic în buzunar şi trebuie să-ţi plăteşti facturile familiei.

Una este viziunea Brexit-ului de la masa unui restaurant de lux când ai toate diurnele şi cheltuielile plătite de Parlament şi alta este viziunea Brexit-ului când trebuie să-ţi duci acum copilul la şcoală după cincisprezece ore de muncă în hainele de lucru pentru că nu ai timp să te schimbi.

Dacă Brexit-ul ar fi un cântar, acest taler al cântarului mai mult ca sigur ar atârna mai greu, pentru că în celălalt taler avem o mascaradă. Avem un premier britanic devenit ping-pong între Londra şi Bruxelles, un premier care aduce în Camera Comunelor acelaşi proiect să fie votat de mai multe ori deşi de fiecare dată este respins în bloc.

Din păcate premierul Theresa May a risipit doi ani de negociere. Nu a făcut un singur studiu de impact a ce va însemna Brexit, un singur studiu de caz. Nu a luat în calcul niciun fel de avertisment, nu a venit cu niciun fel de alternativă. A umplut depozitele armatei cu   medicamente şi produse de primă necesitate ca şi cum s-ar fi pregătit pentru blocadă.

Pe drept cuvânt colegii vor s-o debarce pentru că a “devenit o persoană cu o gândire haotică”. Nu ştiu dacă este chiar aşa, dar ne aflăm în faţa unei persoane epuizate, fără voce, care se comportă neclintit, încremenită în convingerea că deal-ul negociat cu Europa poate trece până la urmă de un Parlament ostil care-l respinge de fiecare dată.

Din păcate sub presiunea brexit-ului, a climatului politic din Marea Britanie, cred că premierul britanic a cedat. Este o jucărie stricată într-un labirint de variante politice, din care nu mai ştie cum să iasă. În spatele acestui tablou se află masa familiilor de muncitori care nu au timp să doarmă, nu mai vorbesc de cititul unui ziar.

Zilele trecute stăteam de vorbă cu un muncitor foarte liniştit în privinţa Brexitului pentru că a patra mare bancă a Japoniei şi-a manifestat interesul să suporte cheltuielile Brexitului. Nu citise ştirea, o auzise de la altcineva. Banca japoneză în cauză se numeşte Norinchukin şi nu este a patra bancă din Japonia, este a 40-a din lume.

Banca nu a anunţat că vine în Anglia, era deja acolo, a anunţat că-şi mută afacerile la Amsterdam.  Este ciudată şi reacţia europenilor care au permis amânarea Brexit-ului şi-au intrat după doi ani de negocieri inutile în haosul psihic al acestei drame. Nu-şi dau seama că britanicii nu vor vota niciun fel de deal şi nu vor plăti niciun ban găurit pentru Brexit.

Facebook Comments