Falimentul bărbaților – cinisme sau talmeș-balmeș cu tâlc!

Bărbații nu mai pleacă la război, nici măcar stagiul militar nu-l mai petrec, nu mai fac nici munci fizice, nici sport… (mai mult, unii nu știu nici măcar poker sau șeptică!)

Bărbaților li se modifică vertiginos înfățișarea (și nu numai)  iar lumea fashion anticipează moda bărbatului până la confuzie cu femeia sau… nici atât, fiindcă femeii i se imprimă un caracter din ce în ce mai masculinizat.

Femeia liberă (precum și cea gospodină) aproape a dispărut, cea de carieră cu haine bărbătești și cravată, se impune ca …normalitate. O fi bine, o fi rău, nu știu.

Nu este deloc o întâmplare faptul că marile case de muzică promovează doar vocile feminine răgușite și cele masculine cât mai acute.

Nu sunt misogin și de aș fi, aș accepta deschis opoziția, misandria.

Gândul de astăzi este doar o ”banală dar temută constatare” legată de amestecarea genurilor, neutralizarea omului punând în discuție și noile tendințe într-ale familiei, căsătoriei LGBT, adopțiilor,  a libertăților, firește. Bănuind unde va conduce asta: la război.

Morala vremurilor a fost mereu schimbată în funcție de interesele ocârmuirii. Acum, încercând să intuim cum va arăta omul de mâine, pruncul de astăzi, ni se întrezărește o lume halucinantă, ceva absolut de nerecunoscut față de cum am fost obișnuiți să vedem în aceste ultime secole.

Este foarte adevărat și faptul că noi astăzi nu arătăm deloc nici măcar precum oamenii evului mediu, darămite celor de acum o mie sau două mii de ani…

Să fie oare doar progresul de vină?

Realitățile aparent imaginare, zise și virtuale, încep din ce în ce să ne invadeze spațiul nostru tradițional.

Până mai acum două, trei decenii, munca însemna și implicare fizică sau doar asta. Dacă nu depuneai efort fizic se considera că …nu muncești!…

Astăzi, tehnologiile preiau munca fizică a oamenilor și, mai ales, depășirea epocii industriale și pășirea în cea a virtualizării unde totul se mută în alte planuri, pare să o determine să dispară total…

Revin cu prima frază: Bărbații plecau la război… Iar dacă se mai întorceau acasă, luau plugul de coarne sau construiau, reconstruiau orașele și satele. Dacă au crescut pe Terra nenumărate orașe deosebit de frumoase, cu opere impunătoare, acestea sunt rezultatul unei munci colosale. Ce mai fac oare bărbații în prezent?

Femeia, în mai toate perioadele istoriei a trebuit să muncească înzecit. Dacă astăzi spală rufele doar apăsând pe un buton, așa cum mai toate treburile casnice se fac în prezent, pe vremuri era nevoită să care apă, să facă focul pentru gătit și încălzit apa, să spele rufele la râu, să cultive legumele pe lângă casă și să crească păsări și animale pentru hrana familiei, plus să îngrijească pruncii și să suporte noaptea pe duhnindul a alcool și nespălatul ei soț. Facebook-ul ei era la poartă, cu vecina, la un răgaz între atâtea trebi ale gospodăriei!

În era industrială apăruse făcutul carierei profesionale, mai întâi pentru bărbați, apoi pentru femei. Astăzi, dispare și asta, piața muncii se modifică vertiginos, dispărând, și vor mai dispărea, sute de profesii.

Imprimanta 3D va prelua majoritatea meseriilor: apeși pe un buton și ai haine, încălțăminte, obiecte casnice, poduri, case, șosele, orice… totul scos la imprimantă!

Roboții, de la cei industriali până la cei domestici, vor prelua orice îndeletnicire, omului rămânându-i doar să … ce?!

Roboții vor ajunge să se construiască pe ei înșiși, deci nici măcar aici nu va mai fi de muncă.

Viața casnică, de familie, se va schimba uimitor într-atât încât vor dispărea genurile, bărbat și femeie. Reproducerea va fi în laborator, sexul din ce în ce inhibat până la anulare, piața și gătitul hranei va fi la un click distanță, prin dispozitive care vor da forme direct sub ochii tăi la substanțele nutritive sintetizate, cât ai clipi… Hainele vor fi spoturi luminoase dense și cu proprietăți de protecție antiseptică, termică, umiditate, presiune și chiar cu roluri terapeutice. Cosmeticele vor dispărea. Moda de asemenea.

Gadget-urile de astăzi vor fi reduse la nivelul unui cip implantat subcutanat, vei fi conectat perpetuu la marea rețea globală nemaiavând nevoie de computer sau alte dispozitive, eventual doar o imprimantă 3D pentru nevoie personale. Dispărând astfel și școlile, muzeele, cinematografele, teatrele… cine știe dacă măcar parcurile se vor salva!

Cimitirele de bună seamă că vor evolua radical, rămășițele trupești fiind descompuse iar substanțele reintroduse în circuitul tehnologic. În loc de cruce apărând numai o etichetă virtuală pe un site …anume… numit probabil recycle bin!

Globalizarea va anula orice granițe și toate armatele, rămânând doar gardieni cibernetici. Religiilor vor dispărea și ele precum și artiștii. Oamenii vor fi împărțiți pe caste și vor fi nevoiți să își consume timpul fie în slujba sistemelor super-tehnologice, fie habar nu am ce și cum va fi și dacă va mai fi!…

Am rătăcit cu mintea părându-vă fabulații sau un fel de mama omida în versiune masculină și, în încheiere, vă întorc în prezent cu blândețe anunțându-vă optimist că… nu veți apuca integral aceste schimbări, ci doar ivirea lor, și asta doar fiindcă nu trăiți destul de mult!… Și nici nu trăiți bine, dar asta este o altă poveste…

Soluția se află în fraza de început: ”Bărbații nu mai pleacă la război”. Firește că mă înspăimântă perspectiva unui război și nu sunt absolut deloc dornic de unul nici dacă ar putea avea loc în vreme ce eu sunt în vacanță pe Marte.

Nu doresc niciunui popor să aibă război dar din păcate, iată, este singura posibilitate de a ne reîntoarce la vechile valori, la reconsiderarea vieții și rolului spiritualității. Fiindcă pacea nu a știut să ne învețe ce să facem cu ea în folosul vieții și am continuat cumva să ne autodistrugem.

Un război ar rade de la pământ orașe și sate, ar ucide vieți nevinovate (poate chiar întreaga planetă) dar ar da șansă renașterii… Reîntoarcerii. Fie ea la nivelul cavernelor. Am ajuns la nodul problemei:

Rușii (și nu doar ei) de asta ne și pregătesc un nou război mondial... pentru ca să ne …salveze?! Va fi ultima dovadă că era, civilizația actuală, a luat sfârșit și cine se va salva, cu siguranță va trăi într-o lume (alien) total diferită din toate punctele de vedere, chiar și dacă va trăi în peșteri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.