Fermierii români vor putea vinde producția bio în unele supermarketuri

Un mare lanț de super-market-uri prezent pe piața românească a anunțat joi că ar urma să preia produse bio de la fermieri români, printr-un program național dedicat acestora.

Începând din luna martie 2019, Carrefour România spune că inițiază un program integrat de susținere a fermierilor români care vor să treacă de la agricultura convențională la un model de business de tip producție BIO/ecologică.

Potrivit unui comunicat al lanțului de hipermarket-uri, remis StartupCafe.ro, programul va oferi „un angajament pe termen lung, deschis oricărui fermier român care dorește să fie certificat BIO, prin care Carrefour va oferi suport direct pe toată durata procesului de conversie”.

Prin noul „program național pentru susținerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO și promovarea produselor BIO românești”, Carrefour afirmă că va oferi fermierilor români un pachet care cuprinde:
  • acoperirea costurilor în vederea obținerii certificării în primul an;
  • consultanță la cerere, oferită prin parteneri specializați, pentru elaborarea dosarului;
  • contracte ferme pentru preluarea producției la prețuri competitive pentru perioada în care agricultorul nu deține certificare BIO, dar se află în procesul de conversie către aceasta;
  • contract ferm de preluare a producției 2 ani după obținerea certificării;
  • schimb de experiență cu parteneri care au trecut deja prin acest proces;
  • campanii de promovare a produselor și producătorilor români BIO.

Producătorii care își doresc să respecte regulile impuse în agricultura ecologică, conform verificărilor făcute de organismele autorizate, pot aplica în cadrul programului atât în hipermarketurile Carrefour, cât și online, pe platforma www.crestemromaniabio.ro.

În România, grupul  francez Carrefour are 358 de magazine fizice în toată țara, precum și un portal unic de comerț online. Potrivit hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.