Furia comunității de rromi: „mânie rasistă” – Polițist moare urmărind jefuitorii unui bancomat

Mai întâi a fost un jaf la o bancă, un tânăr ofițer de poliție intervine și moare în timp ce urmărește tâlharii.

Polițistul în vârstă de 36 de ani, Pasquale Apicella, a murit în timpul unei intervenții în Capodichino, după ce a încercat să zădărnicească atacul de la bancomatul agenției Credit Agricole de către infractori.

Mașina Poliției a fost accidentată de tâlhari în fugă. Impactul, care a avut loc în Calata Capodichino, a fost foarte violent și nu a mai avut scăpare polițistul.

Agentul lucra la secția de poliție Secondigliano. Era căsătorit și avea doi copii, unul de șase ani și celălalt de șase luni. Un al doilea agent, adjunctul șefului Salvatore Colucci, a fost și el rănit ușor.

Controverse asupra comunității rrome.

Seara, ceilalți doi membri ai bandei implicate în incidentul în care ofițerul de poliție, Pasquale Apicella, a murit aseară la Capodichino, au fost urmăriți și arestați.

Cei doi bărbați în vârstă de 27 și de 40 de ani, locuiau în lagărul nomad din Giugliano. Le-au fost imputate infracțiunile de omucidere voluntară, vătămare corporală rău intenționată, tentativă de jaf agravat și primirea de bunuri furate.

Furia comunității de rromi: „mânie rasistă”

„Ceea ce citesc despre cei responsabili de cele întâmplate noaptea trecută este dictat din nou de furia rasistă, fascistă, nazistă italiană împotriva rromilor. Și nu împotriva infractorilor.”

Acesta este comentariul dur al lui Marcello Zuinisi, reprezentantul legal al Asociației Națiunea Rromă. „Suntem alături de soție, de copii, de familia acestui domn care a murit muncind – a adăugat Zuinisi – Rușine pentru fascismul nazist rasist italian care persecută romii de 80 de ani.

Cine a violat este un violator, care ucide este un criminal, care fură este un hoț, independent de etnia, religia și crezul său politic.

Articolul 3 din Constituția italiană o spune. De asemenea, îmi exprim durerea în numele Uniunii Internaționale a Rromìlor, o organizație activă pentru drepturile romilor „.

Sindicatul polițiștilor: „Multitudinea de ilegalități din taberele de rromi nu sunt generalizare”

Taberele nomade, după tragedie, au sfârșit în mijlocul furtunii. Massimo Converso, președintele Operei Nomade, a condamnat și faptele infractorilor dar și generalizările, ceea ce a declanșat reacția sindicatului prin secretarul său Vincenzo Chianese.

„Afirmarea faptului că taberele nomade sunt cuiburi de ilegalitate în care se bucură adesea de o impunitate de facto nu este deloc o generalizare – cuvintele sale -, ci simplă recunoaștere a unui fenomen care poate fi văzut de oricine.

Noi nu discriminăm grupurile etnice, credințele politice sau credințele religioase, dar pentru a ne asigura că Statul își va recăpăta porțiuni de teritorii în care domnește ilegalitatea și este înlăturat efectiv de la suveranitatea sa”.


Condoleanțe familiei și colegilor ofițerului de poliție care a murit la datorie, după o urmărire care s-a încheiat cu un accident tragic.

În Italia, și nu doar aici, este năravul să se stârnească valuri de ură pe motive etnice atunci când infracțiunile, pe bună dreptate, tulbură puternic opinia publică.

Este justificat și chiar necesar să condamni vehement fapta și făptașul… Dar cu etnia sau naționalitatea lui ce ai putea avea?

Ție ți-ar conveni să fii judecat pentru faptele altuia?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.