Îndreptar cinic de sinucidere a unui procuror

În România procurorii se sinucid de regulă prin cădere de la înălţime. Nimeni nu-şi trage un glonte în cap. Nimeni nu se otrăveşte. Niciunul nu-şi taie venele. Toată lumea preferă saltul de la fereastră.

Unii procurori se aruncă în gol chiar de la sediul central al Procuraturii, în timpul programului. Morţile sunt identice, trase la xerox, dar pe nimeni nu nelinişteşte aceste morţi indigo.

Ele sunt nişte fapte diverse şi uitate repede de un electoral anesteziat de pomeni şi infuzii masive de ciocolată cu ocazia alegerilor.

Procurori tineri până în treizeci de ani cum a fost cazul lui Cristi Panait, procurori cu familie si copii, cum a fost  şef DNA de la Timişoara, Tamas Schiffbeck, se sinucid prin cădere.

Aceste sinucideri sunt variantele aceluiaşi fundal de crimă perfectă. Când arunci un om de la fereastră, după ce l-ai lovit în cap,  arunci şi toate indiciile o dată cu stârvul.

Pentru un scriitor obişnuit cu relevanţa coincidenţei, pe mine nu mă miră aceste morţi, e posibil ca în România, din motive specifice, procurorii să prefere moartea violentă prin cădere de la înălţime, mă uimesc însă anchetele identice şi ele precum picăturile de apă, ca şi cum s-ar executa un transfer de procese verbale de la un caz la altul.

Motivaţiile plasează victima într-o bulă de cristal, fără nici cea mai infimă conexiune cu mediul. Victimile au fost persoane sensibile, neobişnuite cu stresul meseriei. Au fost nişte oameni speciali, niste idioţi sau nişte genii, nişte cazuri particulare paralele cu timpul venite din alte lumi ca meteoriţii.

După 1989 anotimpul căderilor de la înălţime l-au început marii investitori, oamenii de afaceri strategici, care au finanţat cam toate nivelele sistemului politic şi cam toate campaniile electorale şi chiar pe unii împotriva altora.

Nici astăzi dosarul lui Mihai Erbaşu, căzut de la înălţime în propria locuinţă, nu este finalizat. Pentru unii procurori moartea lui Erbaşu Mihai nu este un dosar închis nici acum, pentru că este suspect de crimă.

În timpul căderii Erbaşu şi-a făcut un hematom profund de şapte centimetri, a avut multiple fracturi craniene, dar niciuna hemoragică. Cel puţin aşa arată procesele verbale ale anchetelor picăturilor de ploaie.

La un moment dat un renumit scriitor contemporan a declarat într-un interviu dat unei reviste spaniole că a trăi în România este ca şi cum a-i înota într-o piscină cu acid sulfuric.

La început am considerat afirmaţia chiar revoltătoare, dar astăzi o găsesc nu doar reprezentativă, o găsesc autentică şi verificabilă. Eu consider că a trăi în România este ca şi cum a-i locui într-o gangrenă, în inima cancerului.

Indiferent pe ce te sprijini, mai devreme sau mai târziu te mănâncă infecţia letală, cancerul crimei organizate în care locuieşti ca într-o cameră a morţii, ca într-o plantă carnivoră.

Niciodată România nu a cunoscut acest stadiu cronic al molimei infractorilor.  Mafia nu a ajuns niciodată atât de departe. Este visul de aur al Propagandei Due, al Camorrei şi al mafioţilor de pretutindeni să te urci pe mormanul de taxe.

De la Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Anaf, Consiliul Concurenţei, Fondurile de Investiţii, Bursa de mărfuri, Institutul de Statistică până la Curtea Constiuţională, toate formele ale administraţiei statale sunt infestate de Clanul Teldrum, cupola Dragnea-Tăriceanu.

Cu un cinism fără margini, în numele statului de drept, Dragnea şi Tăriceanu au modificat codurile penale, au deschis temniţele, au golit puşcăriile de infractori periculoşi care fac exact ceea ce ştiu mai bine, fură, ucid, violează şi tâlhăresc.

În numele statului de drept, infractorii şefi ai parlamentului i-au băgat pe magistraţi pe fiecare în cutia lui. Un procuror dacă găseşte probe pentru altă infracţiune care nu priveşte ancheta, trebuie să se uite în altă parte.

Asta este justiţia pe care o vrea Dragnea, o cenuşăreasă oarbă care se uită totuşi în altă parte.

Cine îşi imaginează că acest sistem de corupţie profund şi ramificat va fi învins prin alegeri se îmbată cu apă rece. Pesedeii au un electorat captiv de 30 de ani, abulic ca o pasăre bolnavă care preferă să locuiască în colivie.

Toţi pensionarii, toţi asistaţii vor vota în continuare partidului marelui jupân şi al infractorului şef. Nu mai spun de profesori şi medici care şi-au văzut salariile mărite şi drepturile câştigate în instanţă.

Tot ce-au primit sunt nişte fărâme de la masa unor infractori, nişte iluzii, nişte baloane de săpun care se vor sparge la prima recalculare a inflaţiei şi a măririlor de preţuri.

Atacurile electorale asupra Băncii Naţionale nu vor rămâne fără efect. Vor fi mulţi naivi care vor vota pesedeul, crezând că în sfârşit cineva i-a apărat de lăcomia băncilor. Nu vă face nicio iluzie, alegerile sunt deja trucate.

În Anglia dacă vrei să votezi trebuie să te înscrii pe o aplicaţie de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, numai că această aplicaţie nu este funcţională. Un român care locuieşte în străinătate ca să fie sigur că votează trebuie să-şi ia liber câteva zile, bilet de avion şi să se întoarcă în ţară să voteze cu buletinul.

Preşedintele României Klaus Johannis face referendum pe tema justiţiei. Este bine că-l face. Trebuia să-l facă totuşi înainte de a o revoca pe Kovesi. Dacă reprezintă poporul şi e garantul democraţiei, putea să întrebe poporul român dacă un ministru politic poate închide gura unui procuror, înainte de a o da pe Kovesi afară.

Acum Kovesi revocată de preşedinte, este în cursa procurorului general european. Ceea ce a aruncat Johannis pe scări, este primit cu braţele deschide de parlamentul european. Este foarte bine că face preşedintele referendumul.

Trebuia să-l înceapă pe scările Curţii de Apel alături de magistraţii care protestau în picioare. Îi doresc un nou mandat minunat, dar scriu acest articol pentru a-mi aminti că nu voi mai vota niciodată cu el.

Testamentul lui Corneliu Coposu care spera într-o justiţie cu juraţi, o justiţie care să nu fie la dispoziţia politicienilor şi nici măcar a judecătorilor, o justiţie a oamenilor liberi într-o ţară liberă este departe tare şi se îndepărtează cu fiecare zi de România, o ţară în agonie, aruncată de la înălţime de băieţii deştepţi.

Facebook Comments