Iohannis ar putea fi suspendat. Ce spune fostul premier PSD-ist Adrian Năstase

Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR împotriva actualului Guvern, condus de Ludovic Orban, s-a votat, în ședința celor două camere reunite ale Parlamentului României. PSD a câștigat zdrobitor cu 261 de voturi, iar actualul Guvernul a fost demis.

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, miercuri, pentru a vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD. Aceasta a fost intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești” și a fost semnată înainte de ședința de de luni de 208 parlamentari.

Iohannis ar putea fi suspendat

După zdrobitorul eșec în plenul Parlamentului, PNL-ul va trebui să-și strângă rândurile și să-și revizuiască strategia politică. Deja PSD-ul, în alianța, surprinzătoare, cu ProRomânia și ceilalți parteneri se gândesc la potențialul viitor Premier. Același lucru îl va face, cu siguranță, și PNL, dar nu este surprinzătoare decizia de a merge la negocierile de la Cotroceni, cu același nume, Ludovic Orban.

Klaus Iohannis a făcut câteva declarații în seara de miercuri, după ce Guvernul Orban a picat, în urma trecerii moțiunii de cenzură inițiată de PSD alături de UDMR. Președintele României a dat un punct de vedere oficial, de la Palatul Cotroceni.

Atacul Președintelui a fost unul dur în conferința de presă susținută în seara de miercuri. Președintele României a fost așteptat de la 18:30 pentru un punct de vedere oficial, legat de demiterea Guvernului PNL, la cârma căruia s-a aflat timp de doar 3 luni de zile Ludovic Orban.

Șeful statului și-a spus opinia într-un mod sincer despre moțiunea de cenzură pregătită de social-democrați. Proiectul a fost citit inițial la începutul săptămânii și s-a stabilit ca sesiunea de votare să aibă loc în această miercuri.

„O moțiune de cenzură împotriva Guvernului a fost votată și aprobată, Vedem pe de o parte un Guvern liberal care vine cu foarte mult entuziasm, confirmat de sondajele publice. Un guvern care vrea să facă reforme, să vină cu măsuri pentru România și români. Cu proiecte clare pentru a încuraja creșterea economică. Și avem de cealaltă parte o majoritate în majoritate PSD-istă, frustrată și supărată că a pierdut guvernarea.”, spunea aseară în conferința de presă Președintele Iohannis.

În acest moment, Iohannis se pare că, are și alte probleme asupra cărora va trebui să își concentreze atenția, în contextul actual politic, și anume asupra unei posibile suspendări din funcția pe care o deține în acest moment. Acest aspect este accentuat de către un fost Premier PSD, și anume Adrian Năstase, regăsindu-se în Constituția României.

Ce spune fostul premier PSD-ist Adrian Năstase

Fostul Premier Adrian Năstase, pe blogul personal, face o analiză a ultimelor trei luni de guvernare PNL și, în același timp, plecând de la legislația în vigoare, propune, în mod direct, o nouă soluție referitoare la criza guvernamentală și la modul în care Președintele Iohannis a decis să rezolve problemele.

Năstase s-a referit în articolul publicat, atât la momentul din urmă cu trei luni, când a numit Guverul Orban, intitulându-l ”Guvernul Iohannis I”, dar și referitor la declarația Președintelui, în plină dezbatere a Moțiunii de Cenzură, în care acesta spunea că îl va numi în funcția de Premier, tot pe Ludovic Orban, Năstase numind acest demers ”Guvernul Iohannis II”.

”În seara asta, Klaus Werner Iohannis a anunţat că, după căderea guvernului Iohannis I, va anunţa mâine un nou guvern – guvernul Iohannis II… Iohannis vorbeşte de democraţie dar ignoră poziţia partidelor în criza pe care el a creat-o şi se ante-pronuntă în legătură cu rezultatul consultărilor. În plus, face acuzaţii şi jigneşte un partid politic. Jigneşte şi actualul parlament. În aceste condiţii, se poate afirma că el îşi încalcă prerogativele constituţionale.

Există remedii? Bineînţeles. Unul din ele este prevăzut în art. 95 din Constituţie – suspendarea preşedintelui. Propunerea de suspendare poate fi iniţiată de o treime din parlamentari iar suspendarea poate fi decisă cu majoritatea acestora, după consultarea CCR. Preşedintele, în această situaţie, poate da explicaţii Parlamentului cu privire la faptele ce i se impută. După aprobarea suspendării, în 30 de zile se organizează (sau nu) un referendum pentru demitere. Este important articolul 98 din Constituţie care precizează că în cazul suspendării preşedintelui, interimatul funcţiei este asigurat de preşedintele Senatului sau de preşedintele Cameri Deputaţilor. Iar acest interimar poate face, la rândul lui, după consultări, desigur, propuneri de candidat de premier!”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

sursa: playtech.ro articol de Stefan R. Apostol

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.