Migrația italienilor – trecut și prezent… iar dacă redresarea economică întârzie, are și …un viitor!

Dacă tot a fost ieri ziua emigranților și dacă tot se bate monedă pe ,,invazia,, Italiei din partea altor popoare, vă invit să vedeți un tablou și o succintă istorie a migrației italiene…

250 de mii de italieni sub 34 de ani au părăsit țara în ultimii doi ani pentru a-și găsi de muncă și …bunăstarea în străinătate. Un număr egal cu populația unui oraș la fel de mare ca Verona.

Acestea sunt numerele publicate de Fundația Leone Moressa în ultimul raport privind Economia imigrării. Începe mai ales din Lombardia, Sicilia, Veneto și Lazio, cei care migrează, în majoritatea cazurilor, în Anglia și Germania. Acest exod costă vistieria Romei un punct din PIB, egal cu 16 miliarde de euro. Scrie tgcom24.it

Prin urmare, este un fenomen care nu arată niciun semn de oprire, numit exodul creierelor al celor care fug din Italia. Motivele emigrării? Studiu și muncă, în principal.

Anglia este încă destinația preferată pentru o viață nouă în străinătate: 19% dintre tinerii italieni o aleg; urmează Germania, apoi Elveția și Franța. Printre țările non-europene din partea de sus a listei se numără Statele Unite, Brazilia și Australia.

Un pic de istorie a fenomenului migraționist italian

Aproape 30 de milioane de emigranți au părăsit Italia între 1861 și 1985. Majoritatea emigranților italieni, peste 14 milioane, au plecat în deceniile următoare unificării Italiei, în timpul așa-numitei „mari emigrări” (1876-1915).

MARE EMIGRAȚIE. Orașe întregi, cum ar fi Padula din provincia Salerno, și-au văzut populația înjumătățită în doar un deceniu, la sfârșitul secolelor XIX și XX. Dintre aceștia, aproape o treime aveau ca țintă America de Nord.

Și nu erau doar muncitori cei care plecau. Cele mai sărace sectoare ale populației nu aveau de fapt nimic resurse pentru ca să plătească voiajul, motiv pentru care printre emigranți au predominat micii proprietari de terenuri care și-au cumpărat casa sau terenurile cu remitențele.

DESTINAȚII. New York și vestul Statelor Unite erau cele mai populare destinații. Dar nu singurele. La fel cum nu a pornit doar din sudul Italiei. Genovezii, de exemplu, cu mult înainte de 1861 au plecat în Argentina și Uruguay.

Și, la fel ca imigranții care vin astăzi în Italia, aproape întotdeauna emigrarea era planificată ca fiind ceva temporar, iar cei plecați erau de obicei un singur bărbat, capul familiei care apoi își reîntregea familia sau își forma o alta odată ajuns la destinație.

Singura excepție a fost marea emigrare țărănească a familiilor întregi din Veneto și Sudul Italiei în Brazilia, mai ales după abolirea sclaviei în țara respectivă (1888) și anunțarea unui vast program de colonizare.

De obicei, cei care plecau din regiunile nordice s-au îmbarcat în Genova sau în Le Havre în Franța. Cei care plecau din Sud în schimb s-au îmbarcat în Napoli. Raportul pasagerilor din clasa întâi și a treia a fost de 5 mii la 17 mii, iar diferențele de tratament pentru aceștia din urmă au fost abisale: un sac plin cu paie și un urinar la fiecare 100 de persoane au fost singurele condiții de confort ale unei călătorii care putea dura chiar și o lună. Italienii astăzi privesc cu uimire și dispreț bărcile insalubre care aduc migranți din Africa!…

Mulți au murit înainte de a vedea Lumea Nouă. Odată ajunși, după filtrul umilitor al biroului de imigrare din Ellis Island, urma provocarea pentru integrare.

Dacă era mai ușor să câștigi un loc în noua patrie din America de Sud, era o luptă însă în Statele Unite. Astfel, compatrioții noștri au preferat să ghetizeze în cartierele italiene și să frecventeze școlile parohiale, încetinind astfel răspândirea limbii engleze în comunitățile noi italiene.

În Statele Unite, care abia abolise sclavia, se spunea că italienii nu erau albi, „dar nici măcar negri”. În Australia, o altă destinație, au fost numiți „invazia pielii măslinii”. Și apoi din nou „o rasă inferioară” sau o „linie de asasini, anarhiști și mafioți”.

Până și președintele american Richard Nixon, interceptat în 1973, a spus: „Nu sunt ca noi. Diferența constă în mirosul diferit, în aspectul diferit, în modul diferit de a acționa. Problema este că nu se poate găsi unul care să fie sincer”.

În SUA, imigrația din Italia s-a oprit odată cu primul război mondial. În 1921, actul de cota de urgență a impus un plafon numărului de imigranți din Europa de Est și de Sud, deoarece se credea că popoare precum italienii erau mai puțin asimilabili. Doar odată cu cel de-al Doilea Război Mondial, datorită înrolării multor italo-americani în armata SUA, integrarea a făcut pași în față.

Poate și din acest motiv, după cel de-al doilea război mondial, s-a reluat emigrarea din Italia înspre SUA. Însă, acum s-a deschis o nouă rută pentru Europa de Nord: Franța, Germania și Belgia cele mai populare destinații.

Totuși, nici aici italienii nu au fost primiți cu brațele deschise, și pentru că 50% au plecat în regim clandestin, fără un loc de muncă. Sfidarea legilor și prejudecăților și asediarea granițelor în speranța ireductibilă de a-și asigura o viață mai bună.

Revenind la prezent

Conform statisticilor AIRE, la 31 decembrie 2012 erau 4 341 156 de italieni rezidenți în străinătate, în creștere cu 3,1% față de 2011 și astfel s-au împărțit în cele patru districte electorale din străinătate pentru alegerile politice:

Europa: 2 365 170
America de Sud: 1 338 172
America de Nord și Centrală: 400 214
Africa, Asia, Oceania și Antarctica: 237 600

Ținând cont de faptul că cetățenii italieni rezidenți în Italia sunt puțin sub 56 de milioane dintr-o populație de peste 60 de milioane, procentul italienilor care locuiesc în străinătate este de aproximativ 8% din total. Conform estimărilor din ianuarie 2017, acestea sunt 4 973 942. Populația stranieră în Italia atinge peste 10% din total, ponderea deținând-o românii…

În România erau înregistrați la finalul anul 2016 un număr de 6034 de italieni. Românii din Italia însă, depășesc 1,3 milioane înregistrați legal, plus o aproape jumătate din această cifră staționați ilegal… reprezentând cea mai numeroasă comunitate străină și care, totodată, nu a reușit să-și aleagă reprezentanți în politica locală sau națională din pricina …dezbinării…

După cum merg treburile economiei italiene, scăderea numărului locurilor de muncă, pierderea piețelor externe, precarietatea salarială, trădarea din partea sindicatelor, politicieni marionete ale mafiei, taxe din ce în ce mai mari… se întrevede o escaladare a migrației italiene, fapt pentru care aleșii încurajează venirea altor neamuri în Italia, în locul măsurilor necesare păstrării italienilor în patrie.

Facebook Comments