Pământul se scufundă – Mediul ne prezintă ”nota de plată!”

Creșterea nivelului mării provocată de schimbările climatice este o amenințare majoră.

Ceea ce este mai puțin cunoscut este amenințarea scufundării pământului.

În multe dintre zonele de coastă mai populate, pământul se scufundă chiar mai repede decât crește cotele mărilor.

Părți din Tokyo, de exemplu, s-au scufundat 4 metri în secolul al XX-lea, cu 2 metri sau chiar mai mult au fost raportați în Shanghai, Bangkok și New Orleans.

Acest proces este cunoscut sub numele de cedare.

O scufundare lentă apare în mod natural în deltele râurilor și poate fi accelerată prin extracția apelor subterane, a petrolului sau a gazelor, ceea ce determină reașezarea solului și pierderea cotei de suprafață.

Subsidența duce la o creștere relativă a nivelului mării (creșterea nivelului mării plus scufundarea terenului).

Aduce sărurile pe terenurilor agricole, dăunează clădirilor, provoacă inundații pe scară largă și poate însemna chiar pierderea întregilor zone de coastă.

Subsidența poate amenința cu inundațiile în zonele de coastă joase, mult mai mult decât creșterea nivelului mării, dar oamenii de știință își dau seama doar de implicațiile globale ale amenințării cu privire la orașele de coastă.

De fapt, în timp ce zona de coastă medie se confruntă cu o creștere relativă a nivelului mării de mai puțin de 3 mm pe an, subsidența medie de coastă se confruntă cu o creștere de aproximativ 8-10 mm pe an.

Acest lucru se datorează faptului că mulți oameni trăiesc în delte și mai ales în orașele din deltele care se scufundă.

Aceasta este constatarea cheie a cercetării, în care s-a analizat ritmul cu care orașele se scufundă în întreaga lume și ai fost comparate cu datele globale de scufundare, inclusiv coastele mai puțin dens populate.

Descoperirea reflectă faptul că oamenii aleg adesea să trăiască în deltele râurilor, în câmpiile inundabile și în alte zone care erau deja predispuse la scufundare și, în acest sens, crește și mai mult riscul.

În special, orașele în scufundare conțin peste 150 de milioane de oameni în zona de coastă, sau aproximativ 20% din oamenii din lume care trăiesc lângă mare.

Aceasta înseamnă că… creșterea relativă a nivelului mării va avea un impact mai brusc și mai sever decât credeau inițial oamenii de știință.

Iată câteva dintre cele mai afectate orașe:

Jakarta
Capitala indoneziană Jakarta găzduiește 10 milioane de oameni și este construită pe un teren plat lângă mare.

Extracția apelor subterane a făcut ca orașul să se scufunde mai mult de trei metri din 1947 până în 2010, iar o mare parte a orașului se scufundă cu 10 cm sau mai mult în fiecare an.

Clădirile sunt frecvent inundate, apar fisuri în infrastructura abandonată. Jakarta a construit baraje mai înalte pentru a ține pasul cu scufundarea.

Lupta împotriva scufundării se pierde încet-încet, guvernul propunând în 2019 mutarea capitalei într-un oraș construit special pe insula Borneo la mai mult de 1.000 km distanță.

Shanghai
În curs de dezvoltare rapidă în ultimele decenii și acum, cu o populație de 26 de milioane de locuitori, Shanghai este o altă zonă de scufundare a pământului.

Orașul are rate maxime de scufundare de aproximativ 2,5 cm pe an.

Din nou, acest lucru este cauzat în principal de scăderea nivelului apelor subterane, în acest caz datorită drenajului pentru a construi zgârie-nori, metrou și drumuri (de exemplu, linia de metrou 1, construită în anii 1990, a provocat o scufundare rapidă).

Dacă nu va fi construită nicio protecție suplimentară, până în 2100, această rată de scufundare și creșterea nivelului mării ar însemna ca un obișnuit val de furtună să inunde aproximativ 15% din oraș.

New Orleans
În New Orleans, multitudinea de diguri și șanțuri au drenat efectiv orașul și l-au scufundat, lăsând aproximativ jumătate din acesta sub nivelul mării.

Când uraganul Katrina a rupt digurile în 2005, orașul nu a mai putut scăpa.

Uraganul a provocat daune de cel puțin 40 de miliarde de dolari și a afectat în mod negativ comunitatea afro-americană a orașului. Peste 1.570 de persoane au murit în statul Louisiana.

Dacă orașul s-ar fi calmat, pagubele ar fi fost mult reduse și s-ar fi salvat vieți. Deciziile luate cu multe decenii în urmă au deschis calea dezastrelor care se văd astăzi și pe care le vom vedea în viitor.

Nu există soluții simple

Deci, ce se poate face? Construirea unui dig sau baraj la mare este o soluție imediată.

Acest lucru previne în mod evident pătrunderea apei, dar amintiți-vă că și pământul de sub zidul eventual construit se scufundă, deci trebuie să fie foarte mare pentru a fi eficient pe termen lung.

În zonele urbane, inginerii nu pot ridica cu ușurință terenul – acest lucru poate dura zeci de ani până când clădirile și infrastructura vor fi renovate.

Nu există o soluție simplă, iar subsidența urbană pe scară largă este în mare parte ireversibilă.

Unele orașe au găsit „soluții”

Tokyo, de exemplu, a reușit să oprească scufundarea din 1960 încoace datorită reglementărilor mai stricte privind pomparea apei, dar nu poate elimina riscul general, deoarece unele părți ale orașului sunt sub nivelul mării și depind de baraje și pompe.

Propunerea îndrăzneață a Indoneziei de a-și muta capitala ar putea fi soluția finală.

Creșterea urbanizării, în special în zonele deltei și cererea de apă dulce, va însemna că subsidența va rămâne o problemă urgentă în următoarele decenii.

Abordarea subsidenței este complementară abordării creșterii nivelului mării provocată de climă și trebuie privite ambele deopotrivă.

O combinație a mării în creștere și a scufundării terenurilor va pune din ce în ce mai mult în pericol orașele de coastă.


Poluarea a scăzut semnificativ la vreme de pandemie

Când o mare parte a lumii a fost închisă în martie 2020, s-a înregistrat o scădere fără precedent a emisiilor de dioxid de carbon.

Se urmărește impactul COVID-19 asupra emisiilor globale – Corinne Le Quéré, profesor de științe ale schimbărilor climatice de la Universitatea East Anglia, ne spune că au scăzut cu 7% în 2020 – de 2,6 miliarde tone.

Le Quéré explică faptul că acest declin este „cel mai mare pe care l-am văzut vreodată”, dar că totul este relativ. „Încă mai emitem 34 de miliarde de tone de CO2”.

Acesta arată ce țări au început să-și reducă emisiile globale de carbon înainte de pandemie și pune 2020 în perspectiva a ceea ce este încă necesar pentru a menține încălzirea globală sub 2 ℃.

Le Quéré insistă asupra faptului că tipul pachetelor de stimulare economică pe care țările aleg să le implementeze acum vor fi esențiale pentru viitorul schimbărilor climatice mondiale.

„Puteți vedea cu aceste cifre că pentru a combate schimbările climatice este nevoie de acțiuni la scară largă”, spune ea.

„Ai nevoie de oameni implicați. Ai nevoie de ceva coordonat, pe care guvernele și societatea să-l facă pentru a merge mai departe. Putem face o mare diferență. „

Alți oameni de știință afirmă faptul că taman poluarea a încetinit procesul de răcire a planetei, intrându-se în etapa de mini-glaciațiune naturală și firească din pricina mișcării de precesiune a Terrei.


Dacă ar fi, de exemplu, și în România alarmanta încălzire globală, de ce guvernele au alocat fonduri pentru izolarea termică a clădirilor? Nu poate fi vorba doar de economisire a carburantului folosit pentru încălzire!

Ceea ce ar trebui urmărit cu atenție, este răspunsul naturii dat omului, pentru faptele lui din ultimele două secole în care a răscolit suprafața pământului.

Apariția erei industriale a pus omul împotriva ecosistemului. A defrișat masiv, ceea ce a dus la dispariția multor viețuitoare și la modificarea aerului și a solului.

Omul a extras în aceste două secole miliarde de metri cubi de zăcăminte: cărbune, petrol, minereuri feroase, apă. Deversând înapoi fum, reziduri chimice, reziduri organice.

În locul acestor imense cantități de materie extrasă, nu s-a putut pune nimic și, firește, pământul se reașază de la sine.

Asfaltarea și betonul turnat pe imense suprafețe de pământ a influențat masiv, sufocând natura. Pe ansamblu, modificarea mediului în urma intervenției omului nu poate fi fără nicio urmare… iată, ”nota de plată” începe să apară.

Dacă natura are mecanismele ei de reglare, de însănătoșire, nu lipsește decât să o lăsăm să-și vindece rănile fără a-i mai provocă altele…altfel, vom pieri în rănile ei purulente…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.