Parlamentul European a aprobat acordul comercial UE-Japonia

Este cel mai amplu acord bilateral negociat vreodată de UE. Acordul de liber schimb va elimina majoritatea taxelor vamale pe mărfurile exportate de UE în Japonia.

Acordul dintre UE şi Japonia, aprobat miercuri cu 474 de voturi pentru, 152 contra şi 40 de abţineri, va elimina aproape toate taxele vamale pe care le plătesc companiile europene, în valoare totală de aproape 1 miliard de Euro/an. Aceasta reprezintă o atitudine clară în sprijinul unui comerţ liber şi echitabil, bazat pe reguli, „într-o perioadă plină de provocări serioase venite ca urmare a unor atitudini protecţioniste”.

Câştiguri pentru sectorul agricol şi IMM-uri

În timp ce sectoarele cele mai sensibile, precum producţia de orez, sunt protejate, produse precum vinul, brânzeturile, carnea de porc şi de vită, pastele, ciocolata şi biscuiţii vor fi scutite de taxe vamale, imediat, sau după o perioadă de tranziţie. 205 produse cu indicaţie geografică europeană vor fi protejate, pentru a sprijini IMM-urile, care reprezintă 78% din numărul exportatorilor către Japonia. Parlamentul cere Comisiei să instituie puncte de contact pentru acestea, astfel încât să poată beneficia rapid de pe urma acordului.

Domeniul feroviar, servicii

Japonia îşi deschide piaţa de achiziţii în domeniul feroviar şi piaţa de achiziţii publice din principalele oraşe pentru competiţia europeană. Comerţul electronic, transportul maritim internaţional şi serviciile poştale vor fi, de asemenea, liberalizate.

Codurile muncii

Parlamentul salută nivelul înalt de protecţie a mediului şi muncii, angajamentul faţă de Acordul de la Paris pentru combaterea schimbărilor climatice şi încurajează ambele părţi să combată tăierile ilegale de lemn. Cu toate acestea, deputaţii au menţionat că Japonia trebuie să ratifice toate codurile relevante privind munca, stabilite de către Organizaţia Internaţională a Muncii.

Parlamentul a mai aprobat cu 535 de voturi pentru, 84 contra şi 45 de abţineri şi Acordul de parteneriat strategic UE-Japonia, care vizează extinderea sferei de cooperare către domenii precum energie, cercetare-dezvoltare, educaţie, dezvoltare şi lupta contra schimbărilor climatice şi terorismului.

Paşii următori

Japonia a ratificat deja acordul. După aprobarea de către Parlament, Consiliul urmează să dea o aprobare finală pe 21 decembrie, care să permită ca acordul comercial să intre în vigoare pe 1 februarie 2019. Pentru ca Acordul de parteneriat strategic să intre în vigoare, este necesară ratificarea sa de către toate statele membre.

Acordul de parteneriat economic dintre UE şi Japonia, semnat pe 17 iulie 2018, creează o zonă de comerţ cu o populaţie de 600 de milioane de locuitori şi care produce o treime din PIB-ul global şi aproximativ 40% din comerţul global.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.