PSD apără ”cu dinții” Legea privind Recursul Compensatoriu care a bulversat societatea românească

Deputaţii jurişti au amânat dezbaterea în comisie a Legii privind recursul compensatoriu, cu 11 voturi „pentru” amânare, nouă voturi împotrivă şi o abţinere.

Camera Deputaţilor a intrat în sesiune extraordinară, la cererea Opoziţiei, pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu, a proiectului privind amnistie şi graţiere şi a OUG 114.

Aproape 20.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în perioada 2017-2019 în baza recursului compensatoriu, potrivit unor date transmise de ANP către Ministerul Justiţiei. Dintre aceştia, 191 erau condamnaţi de trafic de minori, 566 pentru viol şi 73 deţinuţi erau condamnaţi pentru omor calificat.

Potrivit datelor Administraţiei Naţionale a Penintenciarelor, 840 de deţinuţi eliberaţi în urma recursului compensatoriu în perioada 2017-1019 erau condamnaţi pentru omor, 73 pentru omor calificat, 108 pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

De asemenea, statisticile arată că 87 de condamnaţi eliberaţi în baza recursului compensatoriu în ultimii ani erau acuzaţi de trafic de persoane, 191 de trafic de minori şi 566 erau acuzaţi de viol.

În aceeaşi perioadă au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu şi 1460 de deţinuţi condamnaţi pentru tâlhărie calificată.

Datele au fost transmise la solicitarea deputatului PNL Florin Roman de către ministrul Justiţiei, Ana Birchall.

39 de violatori au recidivat, din totalul celor 566 de deţinuţi condamnaţi pentru viol care au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu. De asemenea 12 deţinuţi condamnaţi pentru omor calificat au recidivat.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017 şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

Deputaţii jurişti au respins proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, în unanimitate de voturi.

PSD şi ALDE au stabilit, într-o şedinţă de coaliţie avută săptămâna trecută, respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament

„Astăzi a avut loc o nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, o discuţie care a vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. În cadrul discuţiei de astăzi, am abordat tema funcţiilor vacante în guvern, precum şi sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat şi agenda publică”, a transmis PSD, miercuri, după întrevederea Vioricăi Dăncilă cu Călin Popescu Tăriceanu.

Proiectul legislativ urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, care are rol de for decizional.

Facebook Comments