Românii din afara granițelor au trimis bani acasă trei sferturi din cât au însemnat investițiile străine

Pentru cei care cred că ”dă bine” să se pretindă eurosceptici!

Pentru fiecare euro pe care România l-a trimis către bugetul UE, țara noastră a primit înapoi 3.

Iar românii din afara granițelor au trimis acasă, de la aderarea U.E., aproape trei sferturi din cât au însemnat investițiile străine directe ale României în perioada 2007-2021. Asta fără banii muncitorilor sezonieri din străinătate, pentru care nu sunt date.

De la aderare și până la 31 ianuarie 2021, România a primit 63,5 miliarde de euro de la bugetul UE, buget la care a contribuit cu doar 21,5 miliarde de euro. Potrivit Evoluția fluxurilor financiare dintre România și UE

Foarte important, în 2019, PIB-ul României pe cap de locuitor, raportat la paritatea puterii de cumpărare, a ajuns la 70% din media UE, potrivit Eurostat.

Dacă ne uităm la nivelul de trai, am ajuns să avem un consum efectiv egal cu Polonia și considerabil peste Bulgaria și Ungaria.

Din cele 57 de miliarde de investiții străine, 41 de miliarde de euro au fost trimise de românii care lucrează în străinătate, fără a-i lua în calcul pe lucrătorii sezonieri.

Tinerii noștri sunt cu viziuni occidental-europene. Dacă ne uităm la statisticile Comisiei Europene, aflăm că doar în intervalul 2016-2019 peste 115.500 de români au participat la programele Erasmus.

Valoarea granturilor de care au beneficiat acești oameni, mulți dintre ei studenți dornici să experimenteze și cultura educațională din alte țări membre, a fost de mai bine de 220 de milioane de euro.

Sunt experiențe care au un impact puternic asupra acestor generații. Pe de-o parte, e demonstrat că cei care au studiat sau s-au pregătit profesional și în altă țară au o rată risc de șomaj cu 23% mai mic.

Obiectivul României era să adere la zona euro până în 2024. Planurile au fost întârziate de pandemie. Sursa: https://panorama.ro. Acum, probabil, aderarea va fi amânată pentru alți doi, trei sau chiar cinci ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.