Românii din afara granițelor pot alege ori candidații români ori pe cei ai țării de reședință

Cetățenii români care locuiesc într-o altă țară din UE au dreptul să voteze fie pentru candidații din România în secțiile de votare organizate în cadrul ambasadelor sau consulatelor, fie pentru candidații din țară de reședință.

Participarea la vot la alegerile europene înseamnă să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la direcția pe care UE trebuie să o urmeze în următorii cinci ani în materie de comerț internațional, securitate, protecția consumatorilor, combaterea schimbărilor climatice și creșterea economică.

Eurodeputații nu influențează doar procesul legislativ, dar urmăresc și activitatea altor instituții europene.

Totodată, participarea la vot înseamnă să ai un cuvânt de spus asupra politicilor care ne influențează viața de zi cu zi.

În urma votului care va avea loc în mai 2019 vor fi aleși cei 751 eurodeputați care ne vor reprezenta la nivelul UE până în 2024.

În prezent, Parlamentul are 751 de locuri, adică numărul maxim permis de tratatele UE. În urma deciziei, 27 din cele 73 de locuri ce aparțin acum Marii Britanii vor fi redistribuite către alte țări, iar 46 vor fi păstrate pentru viitoarele extinderi. Acest lucru înseamnă că numărul deputaților care vor fi aleși în 2019 va fi de 705.


În perioada 23-26 mai 2019, cetățenii din statele membre UE vor alege, prin vot direct, noul Parlament European. Potrivit HG nr. 80/2019 privind stabilirea zilei de referință pentru alegerile membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019, acestea se vor desfășura duminică, 26 mai 2019.  Odată cu alegerile pentru Parlamentul European, se va desfășura și referendumul național cu privire la probleme de interes național.

  • Ambele scrutine se vor desfășura în cadrul acelorași secții de votare, în același interval orar: 7.00-21.00.
  • Alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau pentru ambele.
  • Alegătorii care inițial au optat pentru un singur tip de scrutin pot vota și pentru scrutinul pentru care nu au votat inițial, până la ora închiderii secției de votare.
  • La referendumul național alegătorii vor primi obligatoriu două buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.
  • Modelele buletinelor de vot la referendumul național din 26 mai 2019 pot fi consultate la următorul link:                       http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/buletin_vot.pdf

Conform Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerului Afacerilor Externe îi revin o serie de sarcini de ordin administrativ – organizatoric în vederea pregătirii și desfășurării alegerilor în străinătate, precum și atribuții legate de informarea alegătorilor care vor vota la secțiile de votare din străinătate.

Vă prezentăm o serie de informații utile privind desfășurarea procesului electoral:

INFORMAȚII GENERALE

  • Fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Votul este universal, secret, direct, egal și liber exprimat.
  • Votarea începe la ora 7.00 (ora locală) și se desfășoară până la ora 21.00 (ora locală). Alegătorii care la ora 21.00 (ora locală) se află în sala în care se votează, pot să își exercite dreptul de vot.
  • Cetățenii români care votează la secțiile organizate în străinătate vor fi înscriși în listele electorale suplimentare, în momentul participării la vot.

UNDE SE POATE VOTA ÎN STRĂINĂTATE?

  • Lista secţiilor de votare organizate în străinătate a fost publicată în data de 25 aprilie 2019. În Italia, sunt organizate 76 de secții de votare. Lista cu toate secțiile de votare din străinătate este disponibilă AICI.

Consultă mai jos lista secțiilor de votare organizate în Italia și Republica Malta.

Informațiile din prezentul articol au ca sursă site ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Parlamentului UE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.