Românii din Italia – o comunitate care își dobândește respectul cuvenit

Web Hosting

Românii din Italia mai uniți ca oricând. Aproape oriunde în această minunată țară mediteraneană, Italia (în care cea mai numeroasă comunitate străină o reprezintă românii) se organizează evenimente culturale și nu doar.

Asociațiile românești devin din ce în ce mai active și mai implicate iar factorul determinant este că atrag foarte mulți italieni care, în urma acestor acțiuni, ajung să capete o și mai mare încredere în comunitatea noastră.

De la nord la sud, aceste zile de primăvară au fost marcate de nenumărate evenimente românești.

La Torino românii au fost puternic reprezentați la Salonul Cărții. La Salerno românii au excelat la Gran Gala dei Popoli, organizată de Fundația Migrantes.

La Roma au realizat o frumoasă și emoționantă procesiune ”dăcițele”, etalând spiritualitatea și frumusețea portului popular românesc.

La Monterotondo, aproape de Roma, s-a lansat școala românească, în prezența Ministrului interimar MpRP, Ștefan Radu Oprea și a reprezentaților diplomației românești, europarlamentarului Răzvan Popa și ai asociațiilor românești locale.

Mai jos vă oferim reportaje video și link-uri spre galerii fotografice, realizate în foarte mică parte la aceste evenimente, subliniind faptul că nu doar acestea sunt reprezentative, manifestările au fost mai multe, ample și multiple, implicând numeroși români care, din păcate, nu apar în aceste imagini deși sunt deopotrivă merituoși.


.

.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.