Românii, otrăviţi cu peşte iradiat cu uraniu de la Fukushima!

Românii sunt, fără voia lor, cobai pentru marile puteri ale lumii.

Clientul unui supermarket din Capitală a făcut o descoperire şocantă, în momentul în care a căutat pe Internet detalii despre peştele abia cumpărat. Acesta a constatat că peştele importat şi ambalat de o firmă din Braşov provine din China, însă, la o analiză mai atentă a etichetei, i-a atras atenţia indicativul zonei din care a fost pescuit „peştele de Alaska”: FAO 61.

Un indicativ aparent banal. Şi, totuşi, zona respectivă este indicată de experţi drept una dintre cele mai contaminate zone de pe glob, afectată de dezastrul nuclear de la Fukushima.

Pe 11 martie 2011, urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia), a avut loc cea mai mare deversare radioactivă din istorie.

Considerând faptul că incidentul a avut loc în imediata apropriere a oceanului Pacific, studiile de specialitate estimează că cel puţin 80% din deşeurile rezultate în urma accidentului s-au deversat în apele Pacificului, conform apc-romania.ro.

„Ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv.

Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor”, avertizau, în urmă cu ceva timp, specialiştii APC

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

vă rog adăugați un comentariu
introduceți numele aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.