Noi românii spunem: „numai cine nu muncește, nu greșește”. Cum reacționăm noi atunci când greșim? În momentul în care avem o așteptare referitoare la capacitățile noastre și ea nu se împlinește, apare o discrepanță între eul ideal și eul real. Și atunci începem să ne criticăm.
În eșecul școlar intervin așteptările părinților și ale școlii. „Nu sunt contra școlii, ci a presiunilor școlare prezente în sistemul nostru tradițional românesc care spune că un copil este deștept dacă este bun și la română și la matematică.
Se crede că, dacă înmagazinăm cunoștințe, suntem culți și de succes”, spune orice psihoterapeut. Astfel, părinții au pretenții, dar fără să știe mai întâi ce talente are copilul. Iar sistemul școlar nu încurajează deloc specializările în funcție de… talent, ci la grămadă.
Așadar, din păcate, apreciem doar inteligența academică, neglijând inteligența emoțională, inteligența motrică sau inteligența artistică. „Avem succes atunci când atingem maturizarea afectivă, nu când avem 10 pe linie”.Aici este cheia și aici se află înțelepciunea interioară.
Comparația și competiția, monștrii eșecului
Ne plac concursurile, însă doar atunci când suntem pe locul I. „Cu cât suntem mai competitivi cu alții, nu în raport cu noi înșine, vom resimți o stare de eșec permanentă”.
Părinții îi compară mereu pe copiii lor cu ai altora și le face mult rău prin asta, dându-le acea senzație permanentă de eșec și făcându-i să-și piardă încrederea în sine.
Dar în alte țări mai dezvoltate, elevul de 10 îl ajută pe cel de 5, se creează astfel o situație de conlucrare, benefică pentru amândoi, din care fiecare are ceva de învățat. „La noi, dacă un copil nu știe, este scos la tablă și arătat cu degetul, chiar de către profesori.
Creștem copii în rușine și în vinovăție în loc să conlucrăm. Poate fără să ne-o dorim, perpetuăm ceaușismul în modul nostru de educație”.
Încă un lucru de reținut pentru atingerea succesului. Îl putem avea doar în domeniile în care avem talent. Când e ceva impus de părinți sau de profesori, atunci eșecul profesional este garantat. Nu poți să te implici 100% în lucruri care nu-ți fac plăcere doar pentru că așa trebuie.
Cum să acceptăm eșecul?
Fiecare persoană care se compară, are o voce critică foarte activă. Omul care nu acceptă eșecul nu se iubește pe sine. Cel mai probabil, un copil care nu acceptă eșecul are un părinte care procedează la fel.
„Un copil care vrea să fie perfect are un părinte care vrea să fie perfect. Mania perfecțiunii este o boală în sine. El va simți că nu are succes indiferent de ceea ce face și va fi copleșit de gânduri disfuncționale. Din păcate transmitem eșecul nostru asupra copiilor. E nevoie să-l acceptăm”, explică specialistul.
Un prim pas este să nu ne mai învinovățim și să ne acceptăm așa cum suntem, cu calități și cu defecte. Este important să ne iubim pe noi înșine, să fim mai blânzi și îngăduitori. Simplu de spus, dar mai greu de pus în practică. La stima de sine se lucrează toată viața. E nevoie chiar de terapie, să ne dăm seama că ne facem singuri rău.
Să nu uităm că un copil este oglinda familiei și dacă acceptă greu un eșec înseamnă că a văzut asta undeva acasă. Mai întâi trebuie să ne schimbăm noi, părinții, atitudinea, astfel încât să fim un bun exemplu pentru copiii noștri.
