Sărăcia unui popor bogat dar prost administrat și mai ales cotropit în mod inteligent

Dacă mai sunt și unii săraci prin alegere sau lene, majoritatea însă… sunt prin forța împrejurărilor. Nu doar pentru că ”politicienii fură”, nici doar pentru că ”vin străinii și ne exploatează resursele”, ci și pentru lipsa unei educații democratice, civice, lipsa unității de neam, lipsa unei morale sănătoase… și totuși, peștele de cap se împute … cu așa guvernanți de 28 de ani, nu ne mai miră nimic! Iar pe guvernanți cine i-a pus?

Tot atât de bine trebuie evaluat ce înseamnă sărac sau bogat. Un țăran care își cultivă peticul de pământ este sărac? Un orășean care nu are iphone este sărac? Sau atunci când nu îți poți plăti traiul minim zilnic chiar dacă te spetești muncind?


„Dacă în anul 2016 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (49,6%) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 85,3%, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 54,1%”, informează INS… CITEȘTE AMĂNUNTE pe HOTNEWS

sursa foto: informatiabuzaului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.