Statul Român pretinde 43% din venitul brut, economia crește, atunci, de ce mai este …sărăcie?

Circula recent în mediul online o știre cu discuția ”amicală” între premierul român și un cetățean, la Zalău, care îi reproșa faptul că are salariul brut de 2200 lei și ajunge acasă doar cu 1300.

Plecând de la această știre, am căutat să aflăm dacă cetățeanul are dreptate sau este doar un ”cusurgiu” și am descoperit faptul că Statul Român pretinde 43% din venitul brut. Deci, omul are foarte mare dreptate.

Nu ar fi chiar o crimă dacă banii reținuți de stat ca taxe s-ar regăsi în bunăstarea națiunii, însă, nu este deloc așa, mai mult, deși taxează la sânge populația, statul se mai și împrumută pe la porți străine, tot în contul populației, iar sumele fabulos de mari ajung în alte buzunare.

Cum se face că majoritatea dintre cei care au avut înalte funcții administrative locale au devenit baroni, super-bogați, deși salariul lor a fost relativ mic? Din afaceri cu statul. Așadar, banii din taxe și din împrumuturi de stat sfârșesc în buzunarul mafiei legalizate și susținute de partidele la putere.

Sistemul sanitar este la pământ, deși salariile medicilor a crescut iar bugetul alocat este destul de mare, de ce? Fiindcă banii se scurg pe căi oculte!

Sistemul de educație, reformat anual, este din ce în ce mai precar, deși salariile cadrelor didactice au crescut iar bugetul alocat este măricel și, cu toate astea, sunt mii de școli în stadiul de dărăpănătură și cu wc în curte. De ce? Banii se scurg pe căi oculte.

Exemplele pot continua vizând oricare sistem. Până și cel al închisorilor unde mass-media urlă că deținutul primește o sumă colosală de la buget… mai mult decât alocația pentru copiii țării… În realitate, acea sumă ajunge să fie tocată de mai marii sistemului, un sistem cu dublă administrație, centralizată și per unitate, deținuții și gardienii trăind zi de zi din ce în ce mai prost.

Nu proasta alocare a bugetului produce dezastrele economice din România, ci UNDE se scurge acest buget. Cine fructifică afacerile cu statul.

Nu vă așteptați ca în alte țări să fie totul roz, fiecare stat are problemele lui, însă, la noi e ca la nimenea!… Un exemplu, la 1000 euro salariul brut, angajatul duce acasă 580 euro.

Iată și un exemplu, în Italia, raportat tot la 1000 euro salariul brut, angajatul duce acasă 908 euro. Iar, după plata anuala a taxelor rezultă un maxim de 33% din venit. Deci, rămâne cu 700 euro lunar. 

România taxează salariile cu 43%, se mai și împrumută extern, câștigă și din TVA și alte taxe, fiindcă economia este în creștere iar toate acestea duc… la un decalaj de 38%, adică 62% dintre români trăiesc de la limita sărăciei în jos, până la …sărăcia cruntă… pe fondul în care cea mai rentabilă profesie este în …POLITICĂ!… Premierul știe bine toate acestea dar…

Ceea ce un om de rând greu pricepe este faptul că angajatorul datorează statului sume pentru faptul că angajează un om ca și cum acel om ar fi proprietatea statului și îl dă în folosul angajatorului contra plată, adică …vinde sclavi?!

Taxarea veniturilor ar înțelege-o, dar parcă prea mult vrea statul, prea taxează orice și …ce oferă?

Aparate de coerciție, jandarmi cu bastonul gata pregătit să rupă spinările celui care crâcnește!… 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.