Subiecte fierbinți în P.E. – îngheţare a plăţilor UE către ţările membre care pun în pericol statul de drept

Agenda primei sesiuni plenare a Parlamentului European ce va avea loc în perioada 14-17 ianuarie la Strasbourg

Un punct important pe agenda PE în această sesiune este şi dezbaterea, miercuri, urmată de un vot în plen joi, a regulilor de îngheţare a plăţilor UE către ţările membre care pun în pericol statul de drept, prin acţiuni precum intervenţia în instanţele judecătoreşti sau lipsa măsurilor împotriva fraudei şi a corupţiei.

În cazul în care Comisia Europeană stabileşte că „deficienţele generalizate în ceea ce priveşte statul de drept” într-o ţară a UE ameninţă gestionarea fondurilor UE, aceasta ar putea sugera măsuri de la reducere a pre-finanţării până la suspendarea plăţilor UE. Într-un astfel de caz, Parlamentul European şi miniştrii UE vor trebui să aprobe orice decizie.

Deşi sprijină în linii mari propunerea Comisiei, eurodeputaţii din comisiile de Buget şi Control bugetar au adăugat garanţii pentru a se asigura că guvernele vor face plăţi în continuare beneficiarilor finali, cum ar fi cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile, chiar dacă finanţarea UE este suspendată. CITEȘTE INTEGRAL AGENDA ȘI TEMELE CARE VOR FI ABORDATE

Facebook Comments