Tatăl cu băiețelul în brațe lovit pe trecerea de pietoni

Accidentele pe trecerea de pietoni se produc fie din cauza șoferilor care nu le respectă deloc, iar acest lucru este extrem de grav, fie din cauza pietonilor care sar pe neașteptate direct pe trecere, fără să se asigure și fără să țină seama de faptul că forțează trecerea, nedând timp șoferilor să frâneze.

De multe ori trecerea este liberă, șoferul reduce viteza și stă vigilent dar câte un pieton pur și simplu se aruncă orbește pe trecere, deseori cu telefonul mobil la ureche.


Un bărbat din Sibiu, care avea un copil de 2 ani în braţe, a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni – anunță medifax.ro.

Un bărbat cu copilul său de 2 ani în braţe a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa regulamentar strada, în localitatea Axente Sever din judeţul Sibiu. Copilul căzut pe carosabil a fost dus la spital, fiind conştient şi în stare stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, accidentul pe DN 14, în Axente Sever, s-a produs din cauza neacordării de prioritate pietonilor.

Un localnic în vârstă de 25 de ani, care avea în braţe un copil de 2 ani, a fost lovit pe o trecere de pietoni de o maşină condusă de un clujean, în vârstă de 58 de ani.

În urma impactului, copilul a căzut pe carosabil. La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au anunţat că micuţul a fost transportat la spital având mai multe escoriaţii, dar conştient şi stabil. Copilul era speriat din cauza căzăturii din braţele tatălui său, lovit de maşină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.