Un copil imigrant a fost lovit în abdomen de un bărbat pentru că s-a apropiat de fiul său

Italia valorilor, Italia model de cultură și de civilizație. Italia care a emigrat pe tot globul și oriunde a dat dovezi de neam deosebit de harnic și creativ, vesel, prietenos, volubil… iar acasă la el, de ospitalitate și de generozitate…

Cine sau ce a intervenit în gena acestui minunat om, italianul, de se întâmplă din ce în ce mai frecvent incidente precum cel de mai jos, intolerabil și care nu reprezintă firea acestui mare neam, poporul italian…


Un copil imigrant a fost lovit în abdomen de un bărbat pentru că s-a apropiat de fiul său aflat într-un landou. 

Practic, nu exista niciun motiv să facă acest gest, copilul imigrat nu a făcut niciun gest care să determine furia omului…

Incidentul, reconstruit de un trecător care a asistat la locul faptei, s-a întâmplat în centrul orașului Cosenza.

Copilul, de origine din Africa de Nord, a fost imediat salvat de trecători – de către cei care au sunat 118 și au alertat de poliție.

Copilul a fost dus la urgențe la Spitalului Municipal pentru investigații, dar din fericire nu a suferit nici un prejudiciu grav. Incidentul s-a întâmplat în Via Macallè, o intersecție a cursului central Mazzini, la aproximativ ora 19.00, marți, dar a fost făcut public abia astăzi.

Cazul este investigat de către ofițerii de poliție din Cosenza, care au achiziționat imagini de la camere video de supraveghere din zonă, în scopul de a reconstrui incidentul și de a identifica făptașul.

MARTORUL: „La 7 p.m., Via Macallè – intersecția cu Mazzini: un băiat de trei ani, musulman, se apropie împreună cu cei doi frați puțin mai în vârstă, de un cărucior cu un copil, să-i zâmbească și să-l mângâie… Tatăl lui, un bastardo, se întoarce, strigă la ei și în nebunia lui mentală dă lovituri celui mai mic copil în stomac, care zboară doi metri….

Am alergat, m-am apropiat, am început să strig, cu mine alți trecători… cineva din mulțime aruncă (tatălui) chiar și …un pumn în cap… imediat se încearcă să salvăm copilul care, între timp, a devenit palid și respiră greu….

Un doctor din apropiere verifică. Între timp am alergat pe curs pentru a găsi bastardo care a dispărut cu ușurință în mulțime, nici o urmă de el…. Aștept cu mama mea pentru ca ambulanța care întârzie… Plec pentru că am întârziat la muncă. De la 8.30 pm nici o veste de mama și fiul….

Fac apel la oricine care a fost în apropiere, care a asistat la scenă să nu fie omertosi și să contacteze pe cineva în cazul în care știu identitatea bastardului, nu putem trece cu vederea acest gest laș…. copiii nu se ating … Este climatul de ură rasială care plutește în aer și care generează violență.”

Iată, acest martor arată adevărata față a italienilor, nu lașul acela care nu merită să-i spui om.

Facebook Comments