Un polițist a distras atenția fetiței ai cărei părinți au fost implicați într-un accident – tocmai își pierdea tatăl

Gestul unui ofițer de poliție din Colorado a devenit viral după ce a încercat să distragă atenția unei fetițe ai cărei părinți au fost implicați într-un accident. Potrivit Sursei

Agentul Nick Struck a fost unul dintre primii care a răspuns la apelul privind un accident auto lângă Brighton, Colorado.

„Când simțiți că sunt copii implicați, vă spun cum e, toți cei care răspund la o astfel de  scenă, au același gol în stomac”, a spus el.

„Primul lucru pe care îl facem, când ajungem la locul accidentului, este să încercăm să mângâiem pe cineva, desigur, întâi mergem la copii”, a declarat Struck presei.

Un bărbat, tatăl fetei, a murit după accident. Patru copii și o femeie au fost răniți.

„Deci, rolul pe care îl avem este pentru a-i menține în siguranță, ceea ce aș vrea este ca tatăl să fi făcut la fel dacă el ar fi găsit în această situație pe fiica mea”, a adăugat Struck.

Struck, care are o fiică de 2 ani, a spus că a cântat „Twinkle, Twinkle, Little Star” fetiței. „Știu, pentru fiica mea e numai ochi și urechi când aude asta”, a spus el.

Conform datelor anchetei, toți cei șase pasageri au fost aruncați din vehicul și nici unul nu era reținut în mod corespunzător în centurile de siguranță, nu și le puseseră.

Stephanie Greer, mama copilului, a dat o declarație despre incident. „Vreau să spun doar… mulțumesc”. Un cauciuc a explodat în timp ce conducea pe Interstate 76. „Am apăsat frâna încet”, a spus Greer, „dar am fost pe trei anvelope. Nu am avut nici un control asupra mașinii”

După accident, fiica ei, Siena, plângea… a fost găsită impregnată de benzină. Mirosea puternic a benzină. Greer a spus că dacă ofițerul nu ar fi distras-o, ar fi asistat la scena tragică.

Ofițerul de poliție a fost văzut pe iarbă, mângâind copilul în urma accidentului grav de mașină.

Pe Facebook, Kay Denton, un alt ofițer, a scris despre colegul lui: „Acest ofițer a fost consolarea un copil care a fost rănit în incident și, mai rău, și-a pierdut tatăl.”

„Avem niște polițiști mari în orașul nostru, care într-adevăr au grijă de oameni! Atât de mândră mă simt să fiu din acest oraș!” a scris o femeie.

Facebook Comments