Vine Marea Criză Economică în 2019?

Sunteţi pregătiţi pentru criza financiară din 2019?  – Ne întreabă într-un articol Ziarul Financiar unde vă invităm să citiți detalii despre ce se așteaptă lumea financiară în anul în care peste câteva ore vom păși.

În ultimele luni, teama că am putea trăi din nou ceea ce s-a întâmplat în 1929 sau 1987 sau 2000 sau 2008 a devenit tot mai credibilă.

Mai multe media din întreaga lume încearcă să prefigureze ce se va întâmpla în economia lumii, despre geopolitica 2019, mișcările de forțe economice și militare, migrație și evoluția globalizării.

Dincolo de alarmism, românul are o vorbă: nu iese fum fără foc!… Nici 2018 nu s-a arătat prea blând cu resursele oamenilor de rând, cu nivelul de trai și nici cu echilibrarea decalajului dintre săraci și foarte săraci, fiindcă bogații sunt mereu cam aceiași!

Un lucru e sigur, dacă tu îți vei păstra locul de muncă și sănătatea, posibil să petreci și acest nou an, 2019, supraviețuindu-l precum ai izbutit în cel pe care îl lăsăm în urmă, 2018!

De regulă, doar propagarea cuvântului criză creează criza, prin panica pe care o produce și atitudinea de restrângere a cheltuielilor, de scăderea investițiilor, oamenii devenind brusc circumspecți și timorați, manifestându-se ca și cum chiar ar fi criză, până ca aceasta să se instaleze real.  Vom trăi și vom vedea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.