Ziua românilor aflați în pribegie, ziua unui dor nestins!

Începând cu anul 2015 se ”celebrează” românul aflat …aiurea prin lume… Nu pe martirul rămas acasă, unde face, potrivit zisei ,,omul sfințește locul”, o România frumoasă.

Credeți că țara noastră ar mai fi frumoasă dacă nu ar  locui-o românii care o iubesc?

Românii aflați în pribegie au duhul țării cu ei, au țara pe ei ca pe o epidermă pe care nimeni nu i-o poate dezbrăca sau leza.

Nu sunt mai patrioți musai cei plecați sau cei rămași, ci numai aceia care prin fapta lor, cu smerenie, o demonstrează. Fiindcă patriotismul nu înseamnă un slogan, o declarație, un avânt manifestat în public, o poză cu steagul sau alte eschibiționisme.

Patriotismul este fapta bună făcută de un român pentru un alt român și pentru România. Ajungi să începi prin nu a-ți mai vorbi de rău neamul și patria, apoi, încet-încet, să o sfințești în suflet, în gânduri, în cuvinte și… vin ele de la sine și faptele.

La Mulți Ani! române care umbli cu țara pe tine prin lume.

se bănuiește

se bănuiește că există undeva o țară în care
laptele și mierea nici nu contează
din cauza asta nici nu fac autostrăzi
acolo, Maica Domnului nu este inclusă niciodată în sudalme
iar locuitorii au mândre contururi de lupi îmblânziți până la confuzie
tinerii au cumințenia munților iar femeile sunt deopotrivă frumoase
regimul hidrografic și solul mustind de înțelesuri
le ascund recoltele în metafizica sării
acolo, niciun om nu moare destul și nici nu trăiește pe zimții monedelor
ei cred cu tărie în memoria cerului care se hrănește cu iertare
câte unul mai scapă hotarelor
și ajunge departe
cu haina lui de țărână pe care nu i-o poate dezbrăca nimeni și nimic
are o poziție specifică de dor ce amintește de un străin răstignit cândva

se bănuiește că această populație nu poartă niciodată ceas, ori este doar de jucărie
e-o cucernică nație care irită aurul cu disprețul său

de aici
ombilicul planetei atârnă înnodat la ambele capete și
e ca un măr adamic înfipt în gâtlejul constelațiilor
de aici
se spune că va țâșni un soi de pace nemaiîntâlnită
dar până atunci
acestă țară
va mai avea o vreme forma
de lacrimă căzută
foarte de sus

Celebrăm, așadar, dorul pribeag, ecou de doină tânguită neînțeles în căușul distanțelor.

Facebook Comments